Un copil în vârstă de un an și opt luni a murit înecat într-un iaz din apropierea unui centru privat pentru copii din Timișoara, într-un incident care a șocat comunitatea locală și a ridicat numeroase semne de întrebare privind supravegherea și legalitatea activității centrului.

Citește și: VIDEO Visul spulberat al unor părinți. El este Victor, copilul de 1 an și 8 luni, mort la creșa din Timișoara

Crina Dănăilă, directoarea centrului privat, a vorbit cu colegii noștri despre ziua în care micuțul, aflat în grija lor, a pierdut viața într-un mod tragic. Potrivit acesteia, copilul se juca pe un scăunel cu un carton, iar în momentul în care a fost văzut ultima oară, se afla în curtea centrului. Iazul în care a fost găsit avea o adâncime de aproximativ 30 de centimetri, iar directoarea susține că apa ajungea până la glezne, considerând că nu era periculos.

În ziua tragediei, Crina Dănăilă și o altă educatoare se ocupau de 11 copii împărțiți în două grupe. Prima grupă, însoțită de directoare, a intrat în sala de mese, iar în acel moment s-a observat lipsa a doi copii: Nicol, care a fost găsită rapid în grădină, și Victor, copilul de un an și opt luni, care era în grupa celeilalte educatoare. Aceasta din urmă nu și-a dat seama imediat că Victor lipsește, iar căutările au durat aproximativ 10 minute până când copilul a fost găsit în iazul unui restaurant vecin.

„Am întrebat unde e Victor. Și ea mi-a zis că nu știe și am zis, tu n-ai constatat în sala de joacă că Victor lipsește, că ai stat cu ei. A zis că ea nu și-o dat seama. L-a strigat, a durat vreo 10 minute până l-a striga, până L-a căutat, până n-em dat seama. Și când l-a găsit pe băiețel în iaz, mi-a spus că Victor este vânăt și că l-a găsit în apă”,

a declarat directoarea creșei, pentru NEWSTIME.

Ce s-a întâmplat cu directoarea creșei? 

Directoarea a fost reținută pentru 24 de ore, însă judecătorii au decis ca aceasta să fie cercetată sub control judiciar pentru acuzația de ucidere din culpă. Cealaltă educatoare nu are, în acest moment, nicio calitate în dosar.

„M-am întâlnit cu mămica, nici când m-am întâlnit cu mamica, m-a îmbrățișat și am spus că nu știu de ce mi se întâmplă mie lucrurile astea.

Că mi-a zis că nu știe de ce se întâmplă nici ei, nici mie, că mă cunoștea de atâta timp”, a mai spus directoarea.

Crina Dănăilă și-a exprimat regretul profund față de familie și și-a asumat responsabilitatea pentru neatenția care a dus la tragedie. „Sunt vinovată și eu... Vreau să-mi cer iertare familiei din cauza neatenției, că trebuia să fiu mai atentă și eu, cât și colega mea. Amândouă nu pot să dau vina pe cineva, doar eu sau doar ea, amândouă. Că amândouă eram acolo, amândouă trebuia să fim mai atente”, a declarat directoarea.

Un alt aspect grav semnalat în urma anchetei este faptul că centrul privat își făcea reclamă pe rețelele de socializare drept grădiniță, însă inspectorii școlari au confirmat că unitatea nu era înregistrată oficial ca atare și nu făcea parte din registrul unităților educaționale autorizate. Această situație ridică întrebări serioase privind legalitatea funcționării centrului și standardele de siguranță aplicate.