Directoarea școlii gimnaziale în care un copil de 10 ani ar fi fost abuzat de două ori și-a dat demisia. Înainte să facă un pas în spate s-a dezlănțuit în ședința cu părinții. A pus la zid victima ca să potolească îngrijorarea părinților. Dar mai rău i-a revoltat. Între timp, părinții băiețelului acuză că s-ar încerca mușamalizarea anchetelor.
„Presupusul! Să știți că în al doilea caz nici măcar nu avem o persoană identificată.
Astfel de vorbe absolut revoltătoare a scos pe gură în ședința cu părinții cea care până astăzi a fost director al școlii gimnaziale, unde un elev de doar 10 ani ar fi fost agresat.
Până să dea anchetatorii verdictul, ea preferă să judece posibila victimă. Deși există o expertiză medicală din decembrie 2023, în care un doctor de la Spitalul de Urgență „Grigore Alexandrescu” scrie negru pe alb în urma consultului că băiețelul a fost abuzat.
În schimb, îngrijorarea părinților s-a vrut a fi stinsă cu asigurarea că-n școală au fost luate măsuri de siguranță. Mai exact, au interzis accesul elevilor la toalete în timpul orelor când pe holuri nu e niciun supraveghetor.
Părinții spun că elevii ar fi observat că nu se ține cont de aceste noi măsuri de siguranță.Părinții copilului abuzat nu mai au pace
Ca să nu mai dea ochii cu presa, Iudita Popteanu s-a furișat la ceas de seară într-o mașină și de atunci nu a mai pus piciorul în școală, pentru ca marți, 5 marie 2024, să-și dea demisia.
Asta după ce premierul a convocat-o de urgență la guvern pe Ligia Deca, ministrul Educației. I-a reproșat că se mișcă greu în acest caz scandalos. Pe părinții copilului, care suferă de tulburări de vorbire și de atenție, anchetele nu-i mai liniștesc.Conducerea școlii gimnaziale a dat dovadă de nepăsare, spun părinții copilului, încă din 2022, când s-ar fi derulat primele scenele ale ororii, dar cei din școală nu au sesizat poliția, ci au făcut-o părinții.
„Cu cine să mai fac, că era vacanță? Am luat legătura cu doamna învățătoare. Doamna învățătoare mi-a spus că o să rezolve problema! Eu nu aveam nimic, decât poveștile dumneavoastră. Eu v-am așteptat cu un document de la poliție cu un document”, a declarat mama copilului.
La vremea respectivă, dosarul a fost clasat.
Agresorul avea 11 ani și nu putea răspunde penal. Doar a fost mutat din școală și inclus într-un program de consiliere.Ancheta celui de-al doilea presupus abuz, din 2023, e la Parchet. Potrivit unor surse, ar fi fost vizionate imagini de pe camerele de supraveghere din școală, însă procurorii nu au văzut nimic concludent acolo care să-i ducă pe vreo pistă.