Se adâncește misterul morții lui Alexei Navalnîi, la trei zile de la anunțul dispariției sale. Rudele nu i-au văzut deocamdată cadavrul, deși mama opozantului lui Putin încearcă de două zile să îi recupereze trupul. Între timp, apar informații noi despre ceea ce s-a întâmplat în închisoare în seara de dinaintea morții omului care a avut cea mai periculoasă meserie din lume, aceea de contracandidat a lui Vladimir Putin. La trei zile de la anunțul sec al morții lui Navalnîi, soția lui, Iulia, a apărut pentru prima dată într-un clip postat pe contul lui Alexei de pe
„Putin l-a ucis pe tatăl copiilor mei. Putin mi-a luat persoana pe care o iubeam cel mai mult, cel mai drag și iubitor om”, a transmis soția lui Navalnîi.
Într-un filmuleț de câteva minute, Iulia Navalnîi le cere rușilor să nu rămână indiferenți: „Putin l-a luat pe Navalnîi și de lângă voi.
Ce s-a întâmplat în închisoarea unde era ținut Navalnîi, chiar înainte de tragedie?
Între timp, mama lui Alexei încearcă să ajungă la trupul neînsuflețit al fiului ei de două zile, dar fără succes. Oficialii ruși spun că nu s-au încheiat procedurile care țin de autopsie.
Potrivit unor surse, trupul lui Navalnîi ar prezenta acum urme de convulsii și vânătăi de la manevrele de resuscitare, dar în închisoare s-au petrecut lucruri ciudate în pre-ziua morții lui Alexei. Câțiva ofițeri FSB ar fi ajuns acolo pentru a deconecta mai multe camere și microfoane din pușcărie. Altfel, autoritățile nu ar putea da socoteală pentru ce s-ar fi putut găsi pe aceste dispozitive. Tot cu o zi înainte, în aceeași închisoare a avut loc o inspecție neprogramată, în urma căreia deținuților le-au fost confiscate telefoanele mobile, cărțile de joc și fierbătoarele electrice. În plus, cu o seară înainte, măsurile de securitate au fost sporite, spun deținuții. Toate aceste lucruri duc la concluzia occidentului că moartea opozantului Alexei Navalnîi nu a fost întâmplătoare, așa cum susțin rușii, ci că ar fi vorba despre un asasinat.