Rata inflației a scăzut în luna aprilie cu aproape un punct procentual, revenind la nivelul considerat normal în Regat. Înainte de războiul din Ucraina care a dus la creșterea prețurilor peste tot în lume.
Marea Britanie a scăpat de inflație
Numai țara noastră rămâne campioană la inflație în Europa, pentru a 4-a lună consecutiv. Date recente arată că este mai ieftin să trăiești chiar și în Grecia, decât la noi.
Oficiul Național de Statistică de la Londra a anunțat că inflația indicelui prețurilor de consum a încetinit la 2,3% în aprilie față de 3,2% în martie.
O veste uriașă pentru locuitorii din Regat, căci și la ei se scumpise totul inacceptabil de mult și probabil la fel de bună pentru cei care au credite în lire, pentru că banca Angliei ar putea să scadă rata
În țara noastră, rata anuală a inflației în luna aprilie 2024 a fost 5,9%, potrivit Institutului Național de Statistică. În scădere, față de luna martie, când a fost de 6,6%, dar tot este cea mai ridicată din Uniunea Europeană.
Aceste lucru se traduce prin prețuri mari și putere scăzută de cumpărare. Astfel, s-a dovedit recent că viața e mai scumpă în România decât în Grecia. Institutul de Cercetare al Comerțului Retail de Bunuri de Consum (IELKA) a analizat datele din platformele de comparare a prețurilor în mai multe țări din Europa și prețurile din supermarketu-uri, precum un coș de 43 de produse, în martie 2024.
Citește și: VIDEO Polițiștii au tras două gloanțe asupra unui bărbat agresiv. Ce s-a întâmplat cu acesta?
Concluzia generală a studiului este că Grecia le oferă consumatorilor acces la produse pentru coșul lor cu un total lunar de 160 de euro, în timp ce în țara noastră aceleași produse costă mai mult de 161 de euro.
Chiar și așa, grecii, ca și foarte mulți dintre noi românii se plâng de viața grea.
„Când ești obligat să dai mai mult de jumătate de salariu pentru chirie, cheltuieli zilnice și plata facturilor îți dai seama că îți mai rămân foarte puțini bani ca să trăiești”, a spus Nikoletta Diga, în vârstă de 36 de ani.
Scumpirile, de multe ori nejustificate legal sunt și în atenția insituțiilor Uniunii Europene. Chiar astăzi, comisia a amendat un gigant american în industria dulciurilor care deține mărci cunoscute, cu suma record 337,5 milioane de euro, din cauza practicilor pe care le-a aplicat ca să își crească prețurile în unele țări.
Am constatat că Mondelez a restricționat în mod ilegal posibilitatea unor retaileri de a se aproviziona cu aceste produse din țări unde prețurile sunt mai mici. Astfel, Mondalez a reușit să își mențină prețuri crescute”, a mărturisit vicepreședinta comisiei europene.
Ancheta a fost lansată încă din 2021, iar amenda a fost aplicată acum, după trei ani de monitorizare și investigații.