Vladimir Putin a ordonat exerciții nucleare aproape de granița României! Nu a fost menționat clar când vor avea loc aceste antrenamente. Oficialii de la Moscova s-au limitat la spune doar că vor fi în viitorul apropiat. Kremlinul dă vina pe Occident pentru această decizie.
Într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării se arată că sub supravegherea comandantului suprem al forțelor armate ale Federației Ruse vor avea loc exerciții nucleare aproape de granița țării noastre, în care vor fi implicate atât forțele aeriene, cât și cele navale.
Decizia Moscovei este un răspuns la declarațiile Franței, Marii Britanii și Statelor Unite, care ar intenționa să trimită militari în Ucraina, spune purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Rusia și Statele Unite ale Americii sunt țările care dețin cele mai multe arme nucleare din toată lumea.