Sunt inundații catastrofale în Rusia, unde un baraj hidrografic a cedat și a inundat mai multe localități. Autoritățile au evacuat mai multe zone și le-au promis sinistraților echivalentul a o mie de euro de persoană, în schimb oamenii sunt nemulțumiți și arată cu degetul spre liderii locali.
Supărați pe autoritățile locale, rușii și-au vărsat năduful și le-au cerut să demisioneze. În același timp, ei au cerut ajutorul liderului de la Kremlin. În altă parte a orașului, localnicii au ridicat un mal de pământ în calea apelor
„Uite-te în față, începe deja să se inunde în partea respectivă, iar în față totul e sub apă”, povestește o localnică.
De sus se vede cel mai bine amploarea dezastrului. Totul pare desprins dintr-un film apocaliptic. Casele sunt pe jumătate sub ape, mașinile abia se mai zăresc. Salvatorii au evacuat mii de oameni până acum. Locul mașinilor a fost luat de bărci, iar nivelul apei a atins deja un metru.
Locuitorii care stau în zonele afectate de inundații au fost rugați să-și ia actele și să plece cât mai repede din regiune.
În plus, față de mia de euro promisă celor care au casele complet distruse, oficialii ruși au promis că le vor reface gratis locuințele.