Este a doua oară când anchetatori clasează acest dosar și lasă practic nepedepsită prin lege moartea tânărului.
Procurorii de la parchetul de pe lângă Tribunalul București au decis clasarea dosarului de omor în care un polițist era acuzat că l-a împușcat mortal pe fostul activist Alexandru Găzdac. Nu este prima dată când se ia această decizie din partea oamenilor legii.
Procurorii au clasat din nou dosarul polițistului care a fost acuzat de moartea lui Alexandru Găzdac
După prima clasare, familia victimei a atacat decizia în Instanță, iar atunci un judecător a decis redeschiderea dosarului. Iată că pentru a doua oară procurorii dau aceeași decizie și consideră că a fost vorba despre legitimă apărare din partea polițistului.
În luna aprilie a anului 2020, perioada în care România se afla în stare de urgență, mai mulți locatari ai unui complex de lux din Sectorul 1 al Capitalei
Citește și: VIDEO Criminalii, reabilitați cu amintiri artificiale. Cum ar arăta închisoarea viitorului?
Atunci fostul activist a reușit să fugă la un etaj superior, însă a fost din nou încolțit de oamenii legii și i-a amenințat cu un cui.