Kyle Cifford ar fi ucis trei femei cu arbaleta, soția și cele două fiice ale unui cunoscut comentator BBC. Una dintre fete a fost iubita criminalului și se pare că masacrul a fost o răzbunare din gelozie. John Hunt este de 20 de ani comentator de curse la BBC și conform unor surse din anchetă, chiar el ar fi făcut descoperirea macabră acasă, atunci când s-a întors de la serviciu.

Suspectul triplei crime din Marea Britanie a fost prins

Soția în vârstă de 61 de ani și cele două fete Hannah de 28 și Louise de 25 de ani au fost rănite cu o arbaletă, și în ciuda eforturilor depuse de medici la fața locului nu au putut fi salvate. Vecinii victimelor sunt în stare de șoc.

Imaginile surprinse la fața locului au dus la identificarea principalului suspect, care a fost văzut plecând de la locul crimei cu arbaletă ascunsă asupra lui.

După 22 de ore de căutări și panică generală poliția l-a localizat pe criminal într-un cimitir din nordul Londrei, acolo s-au dus alte lupte. Oamenii legii s-au chinuit două ore să-l aresteze pe suspect în timp ce acesta amenința că se sinucide. În cele din urmă a fost reținut, luat cu o ambulanță și transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Citește și: VIDEO Familia unei vedete BBC, omorâtă. Poliția a declanșat o mobilizare națională

După primele informații oferite de autorități Kyle este un fost militar de profesie, are 26 de ani și a fost iubitul uneia dintre cele două fete pe care le-a ucis. Legea britanică nu prevede un permis de portarmă în cazul arbaletelor, dar este ilegal să ieși cu un an public fără un motiv rezonabil întemeiat. Dacă va fi găsit vinovat pentru tripla crimă Kyle riscă o pedeapsă de închisoare de 25 de ani.