Un tânăr din județul Galați, care urma să împlinească 20 de ani în câteva zile, a murit după ce a fost lovit de tren în timp ce se îndrepta spre serviciu. 

Tânăr de aproape 20 de ani, lovit mortal de tren în Galați

Potrivit informațiilor preliminare, tânărul ar fi avut căștile în urechi și nu ar fi auzit trenul care se apropia. Tatăl său a povestit că l-a strigat când a plecat de acasă, în jurul orei 7, însă fiul nu i-ar fi răspuns.

Lucian nu a mai ajuns la serviciu.

Cei care l-au cunoscut îl descriu drept un băiat liniștit, muncitor și respectuos. Prietenii și foștii colegi au venit la locul tragediei pentru a aprinde lumânări și a-i aduce un ultim omagiu. Pentru familia sa, pierderea este cu atât mai dureroasă cu cât, potrivit relatărilor, un văr al tânărului și-ar fi pierdut viața tot lovit de tren, în același loc, cu câțiva ani în urmă.

Accidentul readuce în atenție riscurile cu care se confruntă locuitorii din zonă. În apropiere se află case, iar pentru a ajunge în restul localității, la școală sau la stația de maxi-taxi, oamenii spun că sunt nevoiți să traverseze liniile printr-un loc neamenajat. Nu există o pasarelă pietonală care să le permită să treacă în siguranță.

Localnicii spun că prin acel punct trec zilnic copii, vârstnici și persoane care merg la serviciu.

Unii povestesc că au fost surprinși de tren și au făcut un pas înapoi în ultimul moment. Ceața îngreunează și mai mult traversarea, reducând vizibilitatea, iar oamenii se tem pentru siguranța copiilor.

Citește și: VIDEO Trenurile din România, mai lente decât înainte de 1989: întârzieri de sute de mii de minute și infrastructură degradată

„Ne este frică să trecem și cu copiii, dar nu avem altă soluție”, a spus o localnică. Locuitorii cer autorităților să găsească o soluție, precum amenajarea unei treceri sigure. Crucile de pe marginea căii ferate amintesc de tragediile petrecute de-a lungul anilor în zonă.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și urmează să stabilească împrejurările exacte ale accidentului.