Miercuri, trupul legendarului antrenor Mircea Lucescu a fost depus pe Arena Națională, unde sute, poate chiar mii de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu. 

Mircea Lucescu, ultimul „meci” pe Arena Națională

Seara trecuta a avut loc slujba de priveghere iar emoțiile au fost copleșitoare. Mulți dintre cei prezenți au izbucnit în lacrimi la căpătâiul antrenorului, în timp ce familia și apropiații au purtat durerea cu o solemnitate impresionantă.

Răzvan Lucescu, fiul regretatului antrenor, a fost remarcat pentru demnitatea sa, însoțit de cei doi copii, dând mâna cu fiecare persoană care trecea pe lângă sicriu, indiferent dacă o cunoștea sau nu.

Citește și: Programul funeraliilor lui Mircea Lucescu: Când și unde va fi înmormântat „Il Luce”

Printre cei veniți să-și ia rămas bun s-a aflat și o familie întreagă, formată din bunici, părinți și copii, care au aprins lumânări și au adus coroane de flori.

Aceștia au mărturisit că Mircea Lucescu le-a făcut viața mai frumoasă, atât prin momentele petrecute pe teren, cât și prin cele de pe marginea băncii tehnice.

Citește și: Fostul selecționer Mircea Lucescu s-a stins din viață la vârsta de 80 ani

Pentru cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu, vizitarea sicriului este posibilă în această seară până la ora 21:00 și astazi între orele 10:00 și 20:00.

Înmormântarea va avea loc vineri, în Vinerea Mare, într-o ceremonie restrânsă, la care vor avea acces doar familia și apropiații, presa fiind exclusă.

Dumnezeu să-l odihnească pe Mircea Lucescu, cel mai mare antrenor român, ale cărui realizări și amintiri vor rămâne veșnic în inimile suporterilor și ale tuturor celor care l-au cunoscut.