Un băiat care avea doar opt ani a murit, după ce poarta metalică s-a prăbușit peste el. Acesta urma să își sărbătorească ziua de naștere alături de părinții lui, însă acum aceștia se pregătesc de înmormântarea unicului copil.
Băiatul s-a stins din viață cu puțin timp înainte de ziua lui
Tragedia a avut loc zilele trecute pe stadionul din comuna Vama. Băiatul în vârstă de opt ani era la fotbal împreună cu câțiva prieteni mai mari decât el. Era portar, iar în timpul jocului doi dintre coechipieri s-au agățat de poartă și au început să facă tracțiuni. Bucata grea de fier nu era ancorată în pământ și s-a prăbușit peste copilul de opt ani. În zadar au venit medicii și polițiștii la fața locului.
Pentru părinți vestea a căzut ca un trăsnet. Săptămâna următoare ar fi trebuit să-i serbeze copilului ziua de naștere, însă acum sunt nevoiți să se pregătească de înmormântare. Rudele sunt revoltate și au cerut explicații din partea primăriei care administra terenul de fotbal. „Din câte am văzut eu la fața locului porțile au niște dispozitive, dar am înțeles că au fost forțate și piesa respectivă a cedat și poarta a căzut pe copil.”
În al doisprezecelea ceas, abia după nenorocire poarta a fost asigurată cu niște lacăte pe teren chiar în fața porții care l-a ucis pe băiat au fost aprinse mai multe lumânări. O anchetă a poliției a fost deschisă și va stabili cine se face vinovat de moartea copilului.