Un turist din Craiova a dispărut în mare în timp ce își salva fiica din valurile agitate. Incidentul este extrem de grav și a avut loc în Jupiter, când era arborat steagul roșu. Turiștii și salvamarii s-au străduit să-l ajute pe bărbat, însă apa l-a înghițit în câteva clipe. De 24 de ore, scafandrii fac eforturi disperate pentru a îi recupera trupul.
„Momentul în care fetița și tatăl ei au intrat în apă, au fost fluierați de către noi, dar nu ascultă, oamenii nu vor să ne ia serios pe noi.
Bărbatul de 36 de ani și fiica sa erau în apă.
„Noi patrulam pe aici și am auzit niște zgomote. Am auzit pe toată lumea că urlă și am fugit repede aici. În momentul în care noi am ajuns aici. Un domn ajunsese la fetiță, fetița fiind pe colac, iar noi în momentul acela am intervenit și noi în apă. Am ajutat să scoatem fetița, dar pe tatăl dânsei nu l-am găsit nicicum”, a declarat un salvamar.
Mobilizare impresionantă pentru căutarea bărbatului din Craiova
Incidentul extrem de grav a avut loc în timp ce steagul roșu era arborat, iar turiștii nu aveau voie în apă.
Pentru căutarea bărbatului de 36 de ani au fost mobilizați scafandri, salvamari, dar și o ambarcațiune și un elicopter. În apă sunt gropi adânci apărute în urma procesului de înnisipare, iar pericolul e sesizat când e prea târziu.„O groapă de aproximativ cinci, șase metri paralelă cu malul pe o distanță de cel puțin 100 de metri. Efectuăm căutări în zona indicată din cauza hulei de fund a mării, nisip amestecat cu apă, vizibilitate este zero”,
Joi, 15 august, salvamarii au menținut interdicția de a intra în apă din cauza valurilor mari. Miercuri, în stațiunea 2 Mai, un alt turist de 65 de ani și-a pierdut viața.