Băiețelul de patru ani s-a prăbușit de la peste zece metri înălțime, dar a scăpat miraculos cu viață. Copilul a fost găsit pe terasa de la etajul 1 al blocului. La scurt timp de la acest moment fericit din viața lor, Andreea și Valentina au fost la un pas să își piardă copilașul de patru ani. Dominic era doar cu bunica acasă într-un apartament de la ultimul etaj.
Un copil de 4 ani a fost salvat, după ce a căzut de la 10 metri
Norocul a fost că băiețelul s-a prăbușit pe acoperișul unei terase. Căderea ar fi fost atenuată atât de sârmele de rufe de la etajele inferioare, cât și de la un strat de polistiren de pe terasă.
Pacientul este conștient, prezintă multiple leziuni la nivelul extremității cefalice, dar și contuzii toraco abdominale, este stabil hemodinamic în curs de investigații. În curtea din fața blocului în care s-a produs incidentul s-au strâns zeci de vecini și apropiați.
Unii dintre ei au fost și acum două zile în același loc, dar pentru a fi martori la căsătoria părinților lui Dominic.Andreea și Valentin locuiesc în Germania și veniseră acasă special pentru nuntă. Ei mai au o fetiță în vârstă de zece luni.
Medicii din Buzău au decis ca băiatul de patru ani să fie transferat cu elicopterul la spitalul Grigore Alexandrescu din București. Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul care putea avea urmări tragice.