Micuța de doi ani și jumătate din Dolj găsită fără suflare într-o râpă. Este vorba chiar de verișorul fetei, cel care ar fi văzut-o ultima oară, înainte să dispară. La audieri au fost conduși și părinții adolescentului. Între timp, polițiștii au schimbat încadrarea dosarului penal în omor calificat, iar verișorul în vârstă de 15 ani a fost propus pentru reținere.
Vărul Raisei, principalul suspect de crimă
Verișorul Raisei Maria, un adolescent în vârstă de 15 ani, cu probleme de auz și de vorbire, este principalul suspect în cazul morții fetiței. Polițiștii l-au condus la audieri pentru a doua oară de la moartea copilei. În urmă cu puțin timp a fost prezentat la parchet pentru reținere. La scurt timp, și mama suspectului a fost dusă în fața anchetatorilor.
„Eu în ziua respectivă nu am fost acasă, eu am fost în oraș”, a
Inițial, oamenii au crezut că fetița a fost ucisă de cămătari pentru că aveau datorii, însă după ce au văzut imaginile de pe camere sunt convinși că nepotul lor este criminalul. Părinții se gândesc și la un complice.
„Singur nu poate să fie implicat, complice mai are pe lângă el pe cineva mai în vârstă. Vreau să plătească pentru tot”
În ziua dispariției, apropiații Raisei se pregăteau să facă un grătar. O rudă a mers cu fata în curtea mătușii sale, iar micuța a rămas acolo cu verișorul ei. Cei doi au fost lăsați singuri pentru douăzeci de minute, apoi minora a dispărut. La o zi distanță a fost găsită fără suflare, în râpa din spatele curții.
„L-am mai întrebat cu toții acolo în casă, și eu și sora mea și taică-su. Dacă știe ceva sau i-ar fi făcut fetei ceva să ne spună. El o ține pe al lui, că i-a dat pâine și nu a văzut unde s-a dus”
Anchetatorii au cerut o haină a micuței pe care să o adulmece câinii de salvare, însă rudele le-au dat o bluză care nu îi aparținea Raisei. Abia după câteva ore au primit un tricou de-al copilei. Apoi, culmea, fata a fost găsită în perimetrul în care polițiștii mai căutaseră de câteva ori înainte.
„A omorât-o și când au încetat căutările cu dronele, am înțeles că au căutat până la ora 3 și ceva dimineața, atunci cred că au găsit punctul slab. Cred că atunci a fost aruncată fetița”
Cel care a găsit-o pe copila moartă în râpă este chiar tatăl suspectului care a fost și el dus la audieri. Minora avea în jurul gâtului o pânză, iar acum se așteaptă rezultatul analizei ADN, care a fost ridicat de pe acel material.
Între timp, în necropsie a arătat că fata a avut parte de o moarte violentă. Polițiștii au schimbat încadrarea dosarului penal din uciderea din culpă în omor calificat.Adolescentul și-a recunoscut fapta
Miercuri, băiatul de 15 ani și-a recunoscut fapta și a fost audiat timp de 15 ore. Cu el se aflau părinții și fratele său, dar pentru ei nu s-a luat nicio măsură.
Ancheta încă nu s-a terminat, iar procurorii urmează să pună toate informațiile cap la cap și să anunțe ce s-a întâmplat exact în ziua în care micuța Raisa s-a stins din viață.