Până acum, peste opt sute de conaționali au reușit să se întoarcă acasă din iadul izbucnit în Israel. Tot atâția trăiesc însă momente de groază și așteaptă să fie salvați din ghearele războiului în care s-au trezit peste noapte. În tot acest timp, cei ajunși în siguranță, mulți dintre ei pe cont propriu, acuză autoritățile române că i-au abandonat în plin infern.
„Groază, vă dați seama.
„Zborul poate a fost cel mai greu zbor pe care l-am avut până acum, pentru că viața noastră a fost pusă în pericol.
Până în momentul de față, peste opt sute de români au fost evacuați din Israel cu nouă curse Tarom și ale unor companii private. Deși eforturile de repatriere continuă, mulți dintre conaționali acuză autoritățile că s-au simțit complet abandonați în iadul războiului.
„Nu am fost contactați decât astăzi să ne întrebe dacă mai trăim sau dacă am reușit să cumva să plecăm din Israel.
„Am încercat încă de la debutul acestei crize să păstrăm legătura cu cetățenii români și să ameliorăm pe cât posibil situația dânșilor acolo. Nu pot comenta politica comercială a companiilor aeriene, dar pot să vă spun că toți cetățenii români care au solicitat repatrierea vor fi aduși acasă”, a declarat Radu Filip, purtător de cuvânt M.A.E.
„Bombe nonstop, tancuri foarte multe pe străzi. Dacă prin ajutor înseamnă că mi-am plătit biletul ca să vin, după ce acesta ar fi fost anulat, da, am primit”, a spus o altă femeie din țara noastră.
Tot pe cont propriu a reușit să scape din calea rachetelor și celebrul comediant Dan Badea, care venise cu soția în Israel pentru a vedea un concert.
„Când se spune stare de război, pentru ei înseamnă ceva dar și pentru noi a însemnat, adică am o stare încă, nu vă zic cum am plecat de acolo, dar starea asta, panica asta. Și în aeroport a fost ceva... Ne-am dus în Dubai, acolo am luat hotel, pe urmă din Dubai am găsit azi zbor în Abu Dhabi să venim încoace”, a povestit vedeta.
Într-un moment de criză, când în jur mirosea a moarte, drumul spre casă s-a dovedit a fi un lux iar salvarea nu pentru toată lumea, motiv pentru care, aflat acum în siguranță, Dan Badea se gândește încă la conaționalii rămași în urma.
„Am lăsat în urmă niște oameni. Noi le-am zis, vedeți că sunt bilete, dar erau oameni simpli, pelerini care așteptau să-i salveze cineva. Erau nu, că poate vine consulatul, că avem un zbor mai târziu”, a mai spus acesta.
Premierul Marcel Ciolacu susține că niciun român nu va rămâne neadus acasă, indiferent de situația sa financiară.
„Marți, după alte vizite, o să am o discuție cu membrii ai Guvernului și cu ministrul Transporturilor să vedem unde ne putem încadra, fiindcă am înțeles că multe companii la care ei aveau deja bilet de fapt nu urmează să le returneze banii și le oferă alte călătorii, ceea ce nu mi se pare corect. Erau și persoane care erau în pelerinaj, presupun că o să discutăm de la caz la caz, în funcție de venituri, ca să acoperim aceste sume. Cu adevărat, multe companii au refuzat să mai facă aceste curse și mulțumesc Taromului, care a dorit să-și asume riscul și să-i repatrieze pe români”, a declarat prim-ministrul României.
Românii care se află în continuare în Israel și vor să se întoarcă acasă trebuie să contacteze Ambasada României la Tel Aviv sau Consulatul Român de la Haifa.