Peste 1400 de oameni, între care și un român, au murit în aproape șaizeci de ore de război în Orientul Mijlociu. Armata israeliană a obținut controlul asupra tuturor localităților în care s-au desfășurat lupte feroce de stradă însă finalul războiului este departe. Fâșia Gaza este asediată complet, drept răspuns la atacul militanților Hamas iar atacuri au început și în Cisiordania.
Rachetele continuă să zboare dintr-o parte a alta a graniței iar victime cad: civili nevinovați, în număr tot mai mare.
Iată, de pildă, sute de tineri care dansează și se distrează la un festival din Israel.
800 de persoane au murit în Israel iar peste 2500 de persoane sunt rănite
De peste tot apar mărturii legate de răpiri. Un bărbat așteaptă vești despre soția și copiii săi de doi și cinci ani. Toți trei sunt ostatici printre civilii răpiți de Hamas, la fel ca o bunică în vârstă de 85 de ani. 800 de persoane au murit în Israel iar peste 2500 de persoane sunt rănite.
Printre victime e și un soldat cu dublă cetățenie, română și israeliană. Ministerul de Interne de la București a confirmat luni informația.Două rachete lovesc în plin un bloc din Gaza, este doar una din sutele de lovituri executate de aeronavele de luptă ale forțelor israeliene de apărare. Printre dărâmături apar tot mai multe victime. Spitalele din orașele Fâșiei Gaza nu mai fac față numărului mare de răniți și morgile sunt supraaglomerate.
Fâșia Gaza e una dintre cele mai dens populate teritorii din lume, cu 2,5 milioane de oameni. Gaza are cam 360 de kilometri pătrați, doar Londra, de exemplu, are o capacitate de patru ori mai mare însă, pe fâșia de pământ din Orientul Mijlociu, domnește sărăcia.