Judecătorii au decis că n-ar fi nevoie ca mama lui Vlad Pascu să mai rămână în arest, că poate fi judecată sub control judiciar. Între timp, tatăl tânărului care, fiind sub influența substanțelor interzise, a accidentat mortal doi studenți pe litoral, a rupt tăcerea.
Mihai Pascu dă vina pe societate pentru dependența fiului său de stupefiante și ne asigură că nu i-a dat bani prea mulți pe mână.
„Știți ce am fost înainte să fiu milionar? Miliardar. E o glumă!” Cu o astfel de glumă a ținut Mihai Pascu să transmită că familia lui nu era una putred de bogată și că fiul său nu avea prea mulți bani pe mână, ca să îi dea pe stupefiante. Dar asta se bate cap în cap cu mărturiile făcute de prietenii tânărului în fața procurorilor DIICOT.
„Atunci când participam la degenerările sociale ce aveau loc acasă la Vlad Pascu, dar și în alte locuințe ale părinților acestuia, aproape de Secția 1 Poliție, se consumau substanțe de risc și de mare risc”, se arată în rechizitoriu DIICOT.
Mihai Pascu nu era străin de dependența periculoasă a fiului.
„Acest copil a greșit, a greșit foarte mult. Am încercat să facem tot ce am putut pentru acest copil. Când eu eram la școală în fața școlii se vindea gumă de mestecat și semințe, acum se vând stupefiante. Vorbim despre un flagel”, a povestit Mihai Pascu.
Bărbatul povestește și acel episod când Vlad Pascu a fost prins prima oară cu substanțe interzise, la 13 ani. Mihai Pascu susține că nu ar fi consumat el de fapt, ci o colegă cu un an mai mare.
„Fiul meu împacheta acea țigară din cauza faptului că avea sub paisprezece ani, iar fata respectivă știa și de aia îi și dăduse ca să împacheteze acea țigară. Ca drept urmare n-am știut deci că s-a făcut acel dosar la vremea respectivă”, a mai spus bărbatul.
Mihai Pascu spune că nu și-a văzut fiul de două luni. Ar fi venit în România pentru câteva zile să își facă niște intervenții stomatologice iar teribilul accident a căzut ca un trăsnet peste toată familia.
„Este un dezastru pentru noi. Ce pot să spun, este un dezastru pentru noi toți, nu numai pentru mine. Mă pun de cele mai multe ori și sigur, nu pot schimba scaunul cu părinții aceea. Am trei copii, știu ce înseamnă asta. Lăsați morții în pace, da? Nu este un moment în care să intervină. Lăsați-ne să plângem pentru ei”, a continuat Mihai Pascu.
Atât el, cât și fosta lui soție, Miruna Pascu și fiul lor au fost trimiși în judecată. El este acuzat că deținea ilegal muniție în casă. Are o explicație pentru asta.
„Am fost vânător 20 de ani și acum, să vă spun, am uitat cifrul de la un seif în care țineam armele. Se afla seiful într-un dresing, foarte bine prins. N-am putut să îl mai deschid și așa l-am lăsat de ani de zile. Pentru acea muniție care era într-o sacoșă de cârpă și pe care nu am văzut-o atunci când am predat armele, arme pe care le-am predat din cauza faptului că la cinci ani de zile eu trebuia să mă duc ca să fac acea verificare”, a încheiat tatăl inculpatului.
Fosta lui soție, Miruna Pascu, e judecată după ce ar fi încercat să influențeze martorii prin șantaj și amenințări iar fiul lor are de înfruntat cinci acuzații extrem de grave: ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, deținere de stupefiante în vederea consumului propriu, trafic de stupefiante de mare risc, dar și punerea locuinței la dispoziție pentru petreceri la care se consumau substanțe interzise.
Anchetatorii au stabilit că în cazul teribilului accident din 2 Mai, Vlad Pascu era sub influența substanțelor interzise în timp ce se afla la volan și a spulberat grupul de tineri cu peste 100 kilometri/oră. Ulterior a oprit pentru câteva secunde, însă doar să se asigure că nu a văzut nimeni impactul, apoi și-a văzut de drum.