Pe data de 27 decembrie 2023 este ultima zi de Crăciun, însă nu este singura sărbătoare din această zi. Ultima zi din praznicul Nașterii Domnului coincide cu data în care este sărbătorit Sfântul Arhidiacon Ștefan.

Prin urmare, în această zi își sărbătoresc ziua onomastică peste 400 de mii de români, dintre care 300 de mii sunt bărbați, iar peste 100 de mii sunt femei.

Potrivit tradiției bisericești, cel care avea să devină canonizat drept Sf.

Ștefan era un tânăr frumos, foarte bun orator și psiholog, care a predicat învățăturile Mântuitorului Iisus. După ce a început să le atragă atenția fariseilor cu privire la modul în care aceștia interpretau legea sfântă, acesta a fost executat. Legenda spune că Sfântul Ștefan a fost ucis cu pietre de către autoritățile iudaice, devenind astfel primul martir creștin.

Superstiții și obiceiuri pentru a treia zi de Crăciun și Sfântul Ștefan

Există mai multe obiceiuri din popor legate de ziua de 27 decembrie. Potrivit tradiției, nu este recomandat ca oamenii să facă drumeții în această zi sau să meargă singuri în locuri izolate, pentru că acest lucru se consideră un act de sfidare față de Sfântul Ștefan.

De asemenea, în această zi gospodinele nu trebuie să facă curățenie în case, nu este recomandat să spele sau să calce, la fel ca în cazul oricărei sărbători din calendarul ortodox marcată cu cruce roșie.

Citește și: Imagini de Crăciun: Mesaje frumoase cu Crăciun Fericit 2023! Nu uita să împarți spiritul de sărbătoare cu cei dragi

O superstiție de care mulți creștini țin cont face referire la icoana care îl înfățișează pe Sfântul Arhidiacon Ștefan. Se spune că cei care au probleme de sănătate sau anumite neînțelegeri cu persoane dragi, peste care nu pot trece, ar trebui să aibă în casă o icoană a Sfântului Ștefan.

În data de 27 decembrie în mod special, dar și în restul anului, se crede că aceasta aduce protecție importantă locuinței și persoanelor care trăiesc acolo.

Rugăciune către Sfântul Arhidiacon Ștefan- 27 decembrie 2023 

Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Citește și: Sărbătoare de poveste în Alpi! Trenul de lux care te poartă prin inima munților le taie respirația turiștilor

Sfinte Mare Mucenice al lui Hristos Ştefan, cel ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele muceniceşti, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinşi de nevoi şi ispite; ci te roagă pentru noi Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea şi să depărteze de la noi pe tot vrăjmaşul cel pornit asupra noastră, prin mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre.

Roagă-te, Sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeaşi căldură cu care te-ai rugat pentru ucigaşii tăi; roagă-te să depărteze de la noi furia celor fără de Dumnezeu şi să ne apere pe noi, poporul Său cel nou ales, ca prin rugăciunile tale fiind mântuiţi, să lăudăm bunătatea lui Dumnezeu cea nespusă şi pe tine să te mărim în vecii vecilor. Amin.

Sursa: Doxologia.ro