Demi Agoglia este numele tinere de 26 de ani, care s-a stins din viață în urma unei operații estetice la o clinică din Turcia. Femeia din Marea Britanie a ajuns pe mâna medicilor esteticieni pentru o operație de mărire a fesierilor. În urma intervenției, medicii i-au transmis că operația a fost un succes. Tânăra de 26 de ani a spus pentru prima dată că se simțea rău cu doar câteva ore înainte să se întoarcă în Manchester, relatează The Sun.
Demi s-a plâns de dureri în piept și a suferit un atac de cord într-un taxi, în timp ce se întorcea la clinică pentru mai multe investigații. Bradley Jones, iubitul tinerei de 26 de ani, a încercat să-i salveze viața și să îi ofere primul ajutor. Ea a fost dusă de urgență la terapie intensă, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru ea. Decesul a fost declarat luni, 8 ianuarie.
Familia a încercat să o convingă să nu facă operație: „Este tragic, suntem doar în stare de șoc”
Familia lui Demi trece prin cele mai dificile momente, după moartea tragică a tinerei de 26 de ani. Carl, fratele tinerei decedate, a mărturisit că familia a încercat să o avertizeze și nimeni nu și-ar fi dorit ca ea să meargă mai departe cu această operație, inclusiv iubitul ei. Bărbatul a tras un semnal de alarmă tuturor celor care se gândesc să recurgă la această intervenție
„Este tragic, suntem doar în stare de șoc. Nimeni nu a vrut ca ea să iasă și să o facă (n. red. intervenția), dar ea este una dintre acei oameni. Dacă cineva se gândește să zboare în Turcia pentru o operație, aș spune să nu o facă, nici măcar iubitul ei nu a vrut să o facă”, a declarat fratele lui Demi.
Tarăl lui Demi este devastat de această veste. El a mărturisit că există în continuare anumite lucruri care nu se leagă cu privire la moartea fiicei lui, însă așteaptă raportul medicului legist. Între timp, iubitul lui Demi a rămas în Turcia, până obține certificatul de deces al iubitei sale.
„Ni s-a spus că iubitul ei a trebuit să o resusciteze într-un taxi. Credem că s-au întors amândoi la clinică pentru un control și că ea s-a prăbușit în clinică. Au băgat-o într-un taxi cu partenerul ei. S-a întâmplat ceva în taxi. Nu putea respira. A trebuit să o resusciteze. Nu știu dacă a venit și a murit în spital. Este vag. Nu știm toate detaliile. Cred că acolo va fi un raport al medicului legist. Iubitul ei are nevoie de un certificat de deces înainte să vină acasă. Avea doar 26 de ani, nu ar fi trebuit să moară. A lăsat trei copii mici”, a mărturisit tatăl fetei.