Un învățător din județul Buzău este în mijlocul unui scandal sexual. Dascălul în vârstă de patruzeci și șapte de ani este acuzat că ar fi violat o elevă de nouă ani. După ce copila a povestit acasă prin ce a trecut, părinții au mers direct la școală, hotărâți să își facă singuri dreptate.

În imaginile de mai jos sunt părinții fetei care îl aleargă în curtea școlii pe cel bănuit că le-ar fi agresat sexual fata.

Au urmat câteva îmbrânceli însă, la un moment dat, au încetat pentru că și-au dat seama că-l confundaseră pe dascăl. Părinții furioși au mers apoi în sala de clasă, unde aflaseră că preda învățătorul, ca să îi ceară socoteală.

„I-au adus acuză precum că ar fi atins copilul, o fetiță de clasa a treia, în zona intimă. Domnul învățător îmi este coleg de foarte mult timp, are o vechime de aproape douăzeci de ani în învățământ, este profesionist, este apropiat de copii, de părinți, deci domnul învățător nu cred că...”

, a declarat Petruța Popescu, director școală Măgura.

Copila i-a povestit bunicii sale prin ce a trecut la școală 

Scandalul sexual a pornit după ce eleva de nouă ani de la școala primară i-a povestit bunicii ei că a fost atinsă în zonele intime de fostul învățător. Bătrâna le-a spus mai departe părinților iar aceștia au mers la școală deciși să-l pedepsească pe agresorul sexual.

„Au intrat cu scandal peste mine, în clasă. Nu am înțeles ce acuzații mi-au adus, pentru că oficial nu am fost acuzat de nimic”, a spus cadrul didactic acuzat de viol.

Polițiștii au audiat-o deja pe elevă de față cu reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Buzău.

„A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol iar polițiștii continuă cercetările sub coordonarea parchetului”,

a declarat Ane Mari Vrapciu, purtător de cuvânt IPJ Buzău.

Faptele de care este acuzat profesorul s-ar fi petrecut începând din septembrie anul trecut și până în toamna acestui an, spun anchetatorii. Chiar dacă a fost deschis dosar penal pentru viol, învățătorul a mers în continuare la ore.

„Fiind dosar penal deschis noi nu putem să interferăm cu ancheta poliției.

Din ce știu și din comunicarea cu autoritățile locale și doamna director, la momentul actual nu avem o interdicție în ceea ce privește prezența domnului învățător în fața copiilor”, a declarat Dan Popescu, inspector general adjunct ISJ Buzău.

Eleva de nouă ani va fi supusă unor expertize medico legale și psihologice.