Andreea Mantea a fost invitată în cadrul emisiunii „Play IT”, de pe canalul de YouTube, moderatoare fiind Bianca Iordache. Vedeta a discutat despre mai multe aspecte ale vieții, printre care și-a amintit și despre copilăria sa, dar și despre boala autoimună de care a suferit.
Andreea Mantea a fost comparată toată copilăria sa
Ca orice adult din zilele noastre, și Andreea Mantea are unele amintiri mai puțin plăcute din copilărie. Frumoasa prezentatoare a recunoscut că toată copilăria sa a fost comparată, însă acest lucru nu s-a transformat într-o adevărată traumă.
Bruneta a încercat să se accepte așa cum este și să își vadă adevărata față, dincolo de criticile celor din jur sau filtrelor impuse de societate.
”Eu am fost comparată toată copilăria mea, dar asta nu înseamnă că eu mă văd mai slabă, mai prostuță, mai urâțică, mai puțin capabilă decât altcineva.
Întotdeauna găsesc calea asta, să fiu eu bine.
Andreea Mantea, despre boala autoimună de care a suferit
Andreea Mantea a suferit de o boală autoimună care îi interzicea mai multe lucruri, printre care anumite băuturi și alimente, dar și care o obliga la un anumit stil de viață. Vedeta recunoaște că nu a acceptat acest lucru și și-a spus de mai multe ori că este sănătoasă și poate trăi ca o persoană normală și fără interdicții.
Astfel, frumoasa brunetă și-a continuat stilul de viață obișnuit, fără a lua medicamente și fără a avea o anumită dietă. În cele din urmă, la următoarele analize, vedeta a fost complet sănătoasă. De asemenea, Andreea Mantea și-a dat seama că și eliminarea factorilor care o făceau nefericită au contribuit la însănătoșirea sa.
„Cred că am obosit. Și am zis stop, ce va fi, va fi. Nu aș putea să trăiesc așa. Aveam voie să mănânc doar anumite lucruri, să beau doar anumite lucruri, să iau nu știu câte pastile, să fac analizele o dată la nu știu cât timp, și am zis „NU! Eu nu cred, eu refuz să cred că este adevărat.” Și eu am zis că nu am nicio boală autoimună, eu sunt sănătoasă, eu mănânc ce vreau, eu beau ce vreau și nu iau nicio pastilă, să fie clar că nu îmi trebuie.(...)
Am obosit, cred că acesta este răspunsul, dacă stau bine să mă gândesc. Era foarte greu și aveam o dietă strictă și eu sunt foarte pofticioasă. Nu ai cum să mă oprești pe bine din a mânca ce-mi place, ce mi-e poftă... Și am zis, decât o viață lungă și chinuită, mai bine una scurtă, dar consistentă, plină de fericire. Nu e cazul, că ce crezi? Stau foarte bine. Mi-am făcut analizele și sunt foarte bine. Am eliminat din viața mea toți factorii care nu-mi aduceau fericire. Și nu mă las să fiu nefericită”, a mai spus Andreea Mantea.