Armin Nicoară, în lacrimi în fața lui Mihai Ghiță! Armin Nicoară este unul dintre cei mai îndrăgiți saxofoniști din țara noastră. Tânărul artist a reușit să cucerească inimile românilor în ultimii ani.
Multă lume crede că Armin a avut o viață ușoară, însă acest lucru nu poate fi mai departe de adevăr. Artistul se luptă de ani întregi cu diabetul, iar boala a adus multă suferință în viața tânărului saxofonist.
Armin Nicoară, în lacrimi în fața lui Mihai Ghiță! Vedeta a povestit cu emoții prin ce a trecut în viață
În prezent, Armin Nicoară are o viață liniștită. Acesta se bucură de succes atât în carieră, cât și în viața personală.
Armin Nicoară a fost invitatul lui Mihai Ghiță în cea mai recentă ediție a emisiunii „În Oglindă”. În fața prezentatorului TV, saxofonistul și-a deschis inima și a vorbit despre clipele grele prin care a trecut.
La un moment dat, Mihai Ghiță i-a adresat tânărului o întrebare care l-a emoționat cu adevărat. Vedeta Kanal D2 l-a întrebat pe Armin dacă a existat vreun moment în care s-a gândit să își ia viața, iar tânărul nu a ezitat și a mărturisit că au existat asemenea clipe, însă credința în Dumnezeu și un părinte au fost lucrurile care l-au făcut să iasă din acel loc întunecat.
„În toți acești ani, până să ajung cu biserica și să dau de Claudia, în fiecare zi. Mă gândeam: Sar de la balcon, fac ceva, mă duc pe stradă și dă mașina peste mine, gânduri la orice pas. Nu era moment să nu mă gândesc că eu mor, eu mă omor, nu mai am nicio șansă, nu scap. Atâta se învârtea în capul meu, nimic altceva. Puteai să mă minți cu orice, să-mi spui orice. Am ajuns la un preot care acum îmi e și duhovnic. În momentul în care mi-a pus mâna în cap am simțit o căldură, am simțit ceva ce nu am mai simțit niciodată.
Am fost la slujbe, m-am împărtășit, m-am spovedit, dar în momentul ăla am zis că eu aici mai vreau să vin. Și cred că acolo a fost o schimbare radicală în viața mea. I-am zis că vreau să vin la slujbe mai des. Atunci poate nu-mi dădeam seama, dar trecând o săptămână, două, o lună, vedeam că sunt tot mai bine și mental și fizic, am început să mă îngraș, vedeam schimbarea. Singura salvare pentru mine a fost credința”, a spus Armin Nicoară la „În Oglindă”.