Românii își lasă treburile pentru vacanțele departe de casă. În apropierea sărbătorilor, mulți oameni deja și au luat rămas bun de la rude și au fugit spre concediile mult așteptate. În timp ce unii au ales excursiile cu autocarul spre Turcia, alții au preferat destinații inedite. Cu bagajele pline, românii se înghesuie încă de dimineață să plece în concediul mult așteptat chiar înainte de sărbători.
Deși e o destinație îndepărtată, India se află pe lista multor români care vor să și împlinească un vis: „O să vizităm cât putem de mult, o
Pentru Constantin și Elena excursiile în afară au devenit un obicei: „Asta e a doua, mai urmează 6. Am fost în Dubai” „Vorbim aici de de un grup de 30 de turiști care pleacă astăzi în vacanță, iar această vacanță i-a costat undeva la 1500 de euro” În
Vor fi cinci zile pline de activități, ne spune chiar ghidul celor 47 de turiști. O astfel de vacanță în Istanbul îi face
pe oameni să scoată din buzunare 200 de euro. Prețul include transportul cu autocarul, patru nopții de cazare la un hotel de patru stele, mic dejun și ghid însoțitor.