Decizie halucinantă a instanței în cazul unei crime săvârșite cu o cruzime ieșită din comun. Un individ din Botoșani, care în anul 2018 a șocat o țară întreagă după ce și-a ucis o prietenă cu 32 de lovituri de cuțit, a fost lăsat în libertate după doar cinci ani de detenție. Autorul și victima, ambii minori la acea vreme, își dăduseră întâlnire într-o pădure pentru o ședință foto. La finalul lunii aprilie în anul 2018, o descoperire șocantă a unui bărbat avea să pună toată poliția din Botoșani pe jar.
Victima era Petronela, o adolescentă de doar 18 ani. O anchetă de proporție a fost deschisă, iar criminaliștii au reușit să pună repede toate probele cap la cap.
Bogdan a fost eliberat, însă se poate întoarce oricând după gratii
După ce a ucis, tânărul a plecat plin de sânge pe aleea unui cimitir din apropiere. A dat de polițiștii locali, care l-au întrebat ce a pățit, însă a motivat că ar fi căzut și s-a lovit. Agenții i-au chemat un taxi să meargă la spital, însă Bogdan a plecat acasă. De acolo a fost săltat de polițiști și dus direct în fața procurorilor.
Și-a recunoscut faptele, iar după câteva zile de arest i-a condus pe anchetatori la locul faptei, unde le-a explicat cum a comis oribila crimă.În primă fază, tânărul a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru omor. Pentru că era minor, pedeapsa i-a fost redusă de magistrații Curții de Apel Suceava la nouă ani, o pedeapsă mult prea mică, spune familia fetei. A fost încarcerată la Penitenciarul Educativ Tichilești, unde a ispășit cinci ani de pedeapsă și lăsat în libertate sub supraveghere.