Este puțin trecut de ora 12, iar în Sectorul 5 al Capitalei este forfotă mare. La Casa de Ajutor Reciproc s-a format deja coadă, iar pensionarii așteaptă să primească pachetele.

Cu o pensie de 1125 de lei, doamna Georgeta cu greu face față cheltuielilor pentru Crăciun: „1125 de lei. Cu ce să ne ajungă? Să împărțim și noi dările și cu astea ce ne mai dă și statul, alimente, și cu cardurile și cu astea, ne descurcăm cum vrea Dumnezeu. Și aceste produse pentru mine contează foarte mult.”

[Sursa: Captură NEWSTIME]

Și nu este un caz izolat: „Pensia este de 1700, de aia stăm la această coadă, să avem și noi acolo ceva pe masă. Ne chinuim pentru că acești bani(n.red se duc) medicamente, facturi.”

Cu sacoșele  pline, seniorii au plecat împăcați, cu speranța că masa de sărbători va fi măcar în acest an mai plină.

„Nu facem totul, dar e un ajutor foarte bun, am ce pune în pomul de Crăciun la copii, am un nepoțel și pentru el țin dulciurile”, „Biscuiți, ciocolată, mango și niște iaurt, cred că iaurt e aici. Binevenite, că din pensie se duc mulți bani pe medicamente”, spun pensionarii.

Nu sunt multe, dar sunt suficiente, spun bunicii, iar pentru sărbători cei mai greu încercați de viață s-au obișnuit deja cu puținul: „Mai sărac(n.red. o să fie Crăciunul). Ce să facem? Pensia mică, medicamente și asta e. Ce să facem? Ne adaptăm, ne întindem cât ne ține plapuma.”

[Sursa: Captură NEWSTIME]

„Este a doua oară în această lună când distribuim de la Banca pentru alimente. Luna decembrie, ca luna martie, sunt două luni în care alimentele se distribuie în cantități mult mai mari, pentru că în martie pregătesc sărbătorile pascale, iar în decembrie seniorii se pregătesc pentru Crăciun și Revelion”, spune Georgică Bădărău, președinge CAR „Omenia” București.

În total, aproape 16 mii de seniori au pensia sub 2000 de lei și au nevoie de aceste ajutoare.