Este anchetă la Spitalul Județean Sibiu după ce o mămică a murit în unitatea medicală, la o săptămână după ce a născut. Tânăra a adus pe lume un copil într-un spital privat și s-a prezentat la urgențe pentru că nu reușea să o alăpteze, din cauza unei afecțiuni numite „furia laptelui”. După ce a fost văzută de un medic, femeia a plecat de la Spitalul Județean cu o simplă rețetă pentru antibiotice.

24 de ore mai târziu, femeia a ajuns înapoi, la urgențe, cu șoc toxicoseptic. Cu toate că au depus toate eforturile, medicii n-au mai avut cum să o salveze.

Bettina avea doar 32 de ani iar săptămâna trecută a adus pe lume, la un spital privat, un copil perfect sănătos. Nașterea ar fi decurs ca la carte, iar după câteva zile femeia a fost externată.

Calvarul tinerei a început joi, atunci când au apărut problemele. Nu reușea să alăpteze bebelușul și s-a prezentat la Unitatea de primiri urgențe de la Spitalul Județean Sibiu cu sânii angorjați, dar fără febră sau alte simptome. Afecțiunea este denumită popular „furia laptelui” și survine de obicei la trei până la cinci zile după naștere, însă poate apărea în orice moment în timpul alăptării. A fost văzută de un medic, care i-a prescris antibiotice, apoi a fost lăsată să plece.
24 de ore mai târziu, Bettina a ajuns din nou la Spitalul Județean, de această dată în stare critică.

Citește și: VIDEO Robert, asistentul medical din Dâmbovița, și-a prevăzut moartea! Se temea că va face preinfarct

„Pacienta s-a prezentat din nou la Spitalul Județean Sibiu, la aproximativ 24 de ore de la prima prezentare, în stare extrem de gravă, cu fenomene clinice de șoc toxicoseptic și insuficiență multiplă de organe și sisteme.

I s-au făcut investigații și s-a procedat la acordarea tratamentului de specialitate, intervinându-se și chirurgical. În cursul nopții evoluția a fost nefavorabilă”, a declarat Cristina Bălău, purtător de cuvânt Spitalul Județean Sibiu. 

Tânăra mămică a suferit trei stopuri respiratorii. De două ori, medicii au reușit să o stabilizeze, însă a treia oară lupta a fost în zadar. Bettina a murit iar în urmă a rămas nou născutul, soțul și familia împietrită de durere: „Noi nu înțelegem de ce, dar ne rugăm ca domnul să ne descopere

ce vrea să formeze în toți, în această mare familie.”

O anchetă internă a fost deschisă în cazul acestui deces, la nivelul Spitalului Județean.

„Comisia de etică a spitalului se va întruni din oficiu, procedură standard în astfel de cazuri deosebite”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a unității medicale. 

Cercetările vor demonstra dacă tânăra a avut parte de tratament corespunzător sau dacă a fost tratată cu superficialitate.