O tragedie fără margini a avut loc în Brașov, sâmbătă noaptea, în jurul orei 02:00. Sara, o tânără în vârstă de doar 15 ani, s-a prăbușit de la etajul opt al unui bloc. Ea se afla la o petrecere alături de mai mulți prieteni, iar locuința în care se afla era chiar a verișoarei ei.

Citește și: VIDEO Boala de care era suspectă Maria, gravida moartă din Bacău! Mama victimei nici nu vrea să audă de asta: „Nu zic că n-ar fi făcut vreo criză de nervi”

Sara și ceilalți prieteni ai ei s-au strâns în apartament pentru a da o petrecere, în lipsa părinților, care sunt plecați să muncească în Marea Britanie. La această petrecere s-a consumat alcool în exces, anunță Poliția.

Din spusele prietenilor, Sara începuse să fie tot mai agitată, după ce a consumat o cantitate mare de alcool. Pentru a o liniști, ei au dus-o într-o altă cameră, cu speranța că ce va simți mai bine.

În acel moment, greșeala a fost să o lase singură, deși nimeni nu ar fi putut bănui ce urma să se întâmple. În momentul în care s-au întors să o verifice, șocul le-a fost mare să afle că Sara nu se mai află în cameră. Balconul era deschis, iar Sara era căzută pe trotuar.

„A fost la o petrecere la verișoara ei. Și părinții ei nu erau acasă.

Și au băut mai mult. Și au lăsat-o singură într-o cameră, ca să se liniștească. Și când au dat să intre la ea în cameră să vadă ce face, balconul era deschis și ea era aici”, a declarat un apropiat al fetei, potrivit Observatornews.ro.

Verișoara Sarei a leșinat atunci când a văzut-o 

Familia și prietenii Sarei sunt în stare de șoc în urma acestei tragedii.

Atunci când verișoara ei a văzut-o pe Sara fără suflare, întinsă pe trotuar, ea a leșinat. Aceasta se află în spital, după ce a suferit un șoc puternic atunci când a văzut-o. 

Conform primelor informații, Sara s-ar fi aruncat de la balcon. Această ipoteză va fi probată de anchetatori, pentru a afla ce s-a întâmplat cu exactitate în noaptea tragediei. La fața locului două echipaje SMURD, care au găsit-o pe Sara în stop cardio-respirator. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a o salva. 

„La fața locului s-au deplasat echipe de intervenție, care au efectuat cercetări, în urma cărora s-a stabilit că, de la etajul cu nr. 8 al unui bloc, situat în municipiul Brașov, o persoană, de gen feminin, în vârstă de 15 ani, s-ar fi precipitat”, a transmis Poliția Brașov, potrivit sursa citată mai sus. 

Apropiații Sarei nu iau în considerare varianta ca tânăra de 15 ani să aibă motive suicid, iar cel mai probabil cred că alcoolul a împins-o spre acest gest necugetat.

Sara era elevă în clasa a IX-a la un liceu de prestigiu din Brașov.