În aceasta seară, în ultimul episod al acestui sezon, din serialul ”Secrete de familie”, difuzat de la ora 22:00, la Kanal D2, Ceylin va fi pusă în fața unor noi provocări dramatice ale destinului.
Deoarece procurorul șef Turgut face tot posibilul pentru ca Ceylin să rămână în închisoare, Yekta este tot mai înverșunat în a-i demonstra acesteia nevinovăția, chiar și acesta, care până odinioară era dușman declarat al familiei Kaya, este acum impresionat de sițuația dramatică prin care trece avocata.
Pe de altă parte, Omer, Turgut și Haluk sunt la un pas de a-și desăvârși planul malefic însă sițuații noi, neașteptate, urmează a schimba cursul evenimentelor.
Eren, prietenul cel mai bun al cuplului Kaya nu prididește în a-i acorda sprijin încercatei Ceylin iar Derya se alătura acestuia în toate acțiunile menite să elulcideze misterul morții lui Îlgaz.
Care va fi noua provocare a vieții care va schimba, pentru totdeauna, viața frumoasei avocate Ceylin, puteți afla astăzi, de la ora 22:00, în ultimul episod al acestui sezon, din serialul ”Secrete de familie”, difuzat numai la Kanal D2.