„Când o să murim, de la stația aceasta GPL vom muri”, spunea Florica, prima victimă a exploziei devastatoare. Sunt vorbele care demonstrează că la Crevedia, catastrofa fusese anunțată din timp.
Locuitorii o prevesteau și deseori le mirosea a moarte, cu toții sperau însă că răul îi va ocoli.
„Vecinii care au murit, amândoi au spus, cel puțin doamna a spus, zice: când o să murim, de la GPL-ul ăsta o să murim”,
Florica trăia cu gândul că ceva rău s-ar putea întâmpla. În ziua tragediei, femeia spunea că a simțit un miros puternic de gaz: „Ne rade de pe fața pământului”
Ceea ce pare acum o premoniție nu a fost de fapt decât un pericol iminent, o tragedie anunțată. Casa celor doi soți era chiar vizavi de stația GPL, iar Florica trăia cu gândul că ceva rău s-ar putea întâmpla. În ziua tragediei, femeia tocmai ce-și sunase fiul să îi spună că simte un miros puternic de gaz. Convorbirea s-a încheiat brusc când Florica a deschis ușa casei și a fost imediat cuprinsă de flăcări, chiar în fața soțului său.
Martor la această scenă șocantă, Lică s-a prăbușit la pământ.
Citește și: Rămași pe drumuri după explozia de la Crevedia. Oamenii au pierdut agoniseala de o viață
„A fost un stop cardiac, infarct la o persoană care nu era direct corelată cu incendiul și mai degrabă era o persoană care a făcut infarct aici și nu este corelată cu incendiul propriu zis, dar a fost panicată”,
Cu peste nouăzeci la sută arsuri pe suprafața corpului, femeia a fost internată la spitalul Floreasca. Din păcate, la câteva ore de la moartea soțului, s-a stins și ea. Pentru soții Barbu, destinele s-au sfârșit brusc însă, în urma deflagrației, și alte rude ale aceleiași familii au ajuns în spital în stare gravă.
Tatăl lui Răzvan locuia chiar peste drum de locul în care a avut loc explozia, iar asta nu îi dădea pace.
„Tata ne-a și spus de când s a făcut acea conductă acolo, să ne ferească Dumnezeu, asta a fost vorba lui, să ne ferească Dumnezeu să bubuie una din conductele astea, că ne rade de pe fața pământului(...) Este intubat, băgat la ventilație și nu este conștient, este sub anestezie, este într-o situație de nouăzeci la sută arsuri. Mulți dintre noi au plecat pentru o viață și un trai mai decent, că știi că numai unde să te întorci. Mi s-a pus întrebarea: veniți acasă? Și am spus vin acasă, dar mi-a venit imediat în minte, care casă, pentru că nu mai există acolo nimic”, a spus îndurerat fiul altei victime.
Vieți distruse, case spulberate, destine luate într-o clipită. Mulți se temeau să nu fie arși de vii, să nu li se facă totul scrum însă, în același timp, sperau că cineva acolo va avea grijă să împiedice o asemenea tragedie.
„A luat foc casa, i-au ars mașinile, tot. El nu răspunde la telefon. E tragic ce s-a întâmplat. Simt o furie și o stare de rău că s-a întâmplat lucrul ăsta, dar simt și așa o chestie, că nu s-au luat măsurile care trebuie la momentul potrivit”, a spus printre lacrimi un alt bărbat din localitate.