Sfântul Andrei este unul din cei 12 apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos și este considerat cel Întâi Chemat, adică primul care a fost ales de către Fiul lui Dumnezeu să îi devină ucenic.
Românii au o evlavie deosebită față de Sfântul Andrei, pentru că tradiția spune că el a fost cel care a propovăduit și a adus creștinismul și cuvântul lui Dumnezeu pe meleagurile unde astăzi se află România. Prin urmare, în această zi oamenii iau parte la slujbele de la biserică și se roagă pentru iertarea păcatelor și pentru binecuvântare.
Tradiții și obiceiuri de Sf. Andrei. Când și de ce se pune grâul la încolțit?
Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri de Sfântul Andrei, care în anumite zone se mai practică și astăzi, este punerea grâului la încolțit. Tradiția spune că gospodarii trebuie să pună grâul într-o oală de pământ pe data de 30 noiembrie și să îl lase la încolțit.
Legenda spune că grâul simbolizează viața și este folosit în mai multe ritualuri în folclorul românesc. Superstițiile spun că felul în care crește grâul din vas arată de fapt cum va fi anul viitor. Dacă grâul crește înalt, anul viitor va fi bogat, rodnic și plin de belșug.
Rugăciune către Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României
Ca cel decât Apostolii mai întâi chemat şi verhovnicului frate adevărat, Stăpânului tuturor Andrei, roagă-te pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.
Fiu al Galileei şi frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tău din Patra chemi popoarele la Dumnezeu şi atunci ne-ai umplut de bucurie când în România iarăşi ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit.
Ca pe cel chemat mai întâi decât toţi ucenicii şi însuţi văzătorul Cuvântului şi slujitorul, Sfinte Andrei Apostole, după datorie te cinstim pe tine. Că Mielului Celui Ce a ridicat păcatele lumii, cu neîndoielnică credinţă, fierbinte ai urmat. Încă şi Patimilor părtaşi te-ai arătat, ale Celui Ce a răbdat moarte cu Trupul de bunăvoie. Pentru aceasta strigăm către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
Citește și: Pe ce dată se sărbătorește Sf. Andrei în 2023? Legende și tradiții din bătrâni legate de acest praznic
Semeţiile idolilor surpându-le şi de Patimile Mântuitorului dorind, Sfinte Andrei Fericite, te-ai arătat Apostol, din cer tuturor izvorând minuni şi păgânilor te-ai făcut învăţător, preafericite. Pentru aceasta, a ta pomenire după vrednicie cinstind, întru cântări o mărim şi cu credinţă o lăudăm, Apostole al Domnului: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
Sursa: Doxologia.ro