Sfântul Apostol Andrei este, potrivit tradiției creștine, unul dintre cei 12 apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. În țara noastră, creștinii au o evlavie deosebită față de acesta pentru că el este cel care a adus religia creștină în vechia Tracie și în regiunile dacice.

Sfântul Andrei este prăznuit în fiecare an la data de 30 noiembrie. În 2023, ziua de sărbătoare cade într-o joi.

Legende și superstiții legate de noaptea Sfântului Andrei

Tradiția populară consideră că noaptea de 29 spre 30 noiembrie este Noaptea Strigoilor. În această seară se spune că își fac apariția Moș Andrei  și Moș Nicolae, cei care vestesc iarna, frigul și zăpezile care vor urma. În această noapte animalele sălbatice sunt foarte active, așa că oamenii evită să ajungă în păduri sau în locuri pustii în aceste ore.

O superstiție din bătrâni spune că în această noapte pământul se întoarce la starea de dinainte de creație, fiind instaurată teama, spaima și haosul. De asemenea, se spune că în această noapte morții cutreieră pământul ca strigoi vii.

Ca să se ferească de interacțiunea cu aceștia, se spune că tinerii ar trebui să pună usturoi în jurul ferestrelor și chiar să le ungă cu mujdei înainte ca întunericul să se lase peste pământ.

Rugăciune către Sfântul Apostol Andrei. Nu uita să o rostești pe 30 noiembrie

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.

Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea.
Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.

Citește și: Minivacanța de Sf. Andrei- 1 Decembrie 2023: Trei locuri din România unde poți petrece cele patru zile libere

Mulţumim ţie, mărite Apostole Andrei, noi, neamurile cele de tine luminate şi de pe pământ la ceruri de tine ridicate, că de la slujirea vrăjmaşului depărtându-ne, ne-am făcut împreună locuitori cu

sfinţii îngeri şi părtaşi ai slavei Domnului. Pentru aceasta aducem ţie după vrednicie acestea:
Bucură-te, Apostole Andrei, nume preascump şi dulce nouă, drept-credincioşilor;
Bucură-te, izgonitorul tuturor eresurilor;
Bucură-te, păzitorule cu dinadinsul al fecioriei;
Bucură-te, floarea cea preafrumoasă şi binemirositoare a raiului;
Bucură-te, că rugăciunile tale sunt ca o scară, care ne urcă pe noi la ceruri;
Bucură-te, arma cea nebiruită a binecredinciosului popor;
Bucură-te, cel ce biruieşti în război tabăra potrivnicilor;
Bucură-te, cel ce ne dai nouă ploi potrivite;
Bucură-te, cel ce ne izbăveşti pe noi din tot felul de nevoi;
Bucură-te, cel ce aperi sfânt lăcaşul acesta de foc;
Bucură-te, cel ce ne izbăveşti pe noi de vicleşugul vrăjmaşului;
Bucură-te, cel ce la sfârşitul vieţii noastre ne ajuţi ca prin pocăinţă să ne mântuim;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Sursa: doxologia.ro