Toamna se apropie cu pași repezi de final, ceea ce înseamnă că angajații din țara noastră urmează să beneficieze de o minivacanță de 4 zile. Aceasta începe pe 30 noiembrie, atunci când angajații vor beneficia de o zi liberă legală pentru sărbătoarea Sfântului Andrei, unul dintre cele mai importante praznice cu cruce roșie din calendarul creștin ortodox.

Fiindcă următoarea zi este 1 decembrie, care pică într-o vineri și care este zi liberă națională, angajații au parte de 4 zile libere, luând în considerare și weekend-ul care urmează, adică zilele de 2 și 3

decembrie. Angajații care nu pot beneficia de aceste zile libere atunci, din cauza activității pe care o desfășoară, trebuie să știe că angajatorul trebuie să le ofere liber în alte zile în următoarea lună.

Cele mai frumoase destinații din România pe care le poți vizita în minivacanța de Sfântul Andrei

Brașov

Pentru că deja începe iarna, unul dintre cele mai vizitate orașe din țara noastră în lunile friguroase este de departe Brașovul, care are multe de oferit pentru turiști în luna

decembrie. Din data de 30 noiembrie se deschid porțile Târgului de Crăciun, care va fi deschis până la data de 7 ianuarie 2024 și care va avea cu siguranță câte ceva pentru fiecare trecător.

Citește și: Zile cu dezlegare la pește în Postul Crăciunului 2023. Când se pot bucura creștinii de acest aliment, înainte de Nașterea Domnului?

Cei care vor să își petreacă cele patru zile libere la Brașov trebuie să știe că există mai multe obiective pe care pot să le viziteze și care cu

siguranță îi vor încânta. Pe această listă se află Casa Sfatului, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Muzeul de Artă, Strada Sforii, Turnul Alb, Biserica Neagră și Grădina Zoologică, care va fi cu siguranță și pe gustul celor mici.

Alba-Iulia

Un alt oraș din țara noastră care atrage foarte mulți turiști, atât din România cât și de peste hotare, este Alba-Iulia. De departe, cea mai mare atracție a zonei este Cetatea Albă Carolina, unde constant au loc și evenimente.

Citește și: Când începe Postul Crăciunului în 2023? Tradiții și obiceiuri pe care oamenii le respectă înainte de Nașterea Domnului

Nici parada de 1 decembrie nu este de neglijat, pentru că în fiecare an îi încântă atât pe turiști, cât și pe localnici. De asemenea, cei care ajung în Alba-Iulia în luna decembrie și au șansa să rămână în oraș cel puțin până în 6 decembrie, ar trebui să treacă pragul Târgului de Crăciun.

Chiar dacă nu este la fel de celebru ca altele din țară, nici acesta nu este de neglijat. Târgul își va deschide porțile de ziua Sfântului Nicolae, pe data de 6 decembrie.

București

Cei care nu vor să plece din Capitală nu trebuie să fie dezamăgiți, pentru că și în București vor avea loc mai multe evenimente și târguri în perioada minivacanței de Sfântul Andrei.

Târgul de Crăciun își deschide porțile pe 30 noiembrie și va putea fi vizitat până pe 26 decembrie 2023.