În Biserica Ortodoxă sunt rânduite mai multe perioade de post și rugăciune. Dintre acestea, una dintre cele mai cunoscute și mai respectate de către credincioși este postul Crăciunului. Perioada de abstinență recomandată de dogmele bisericești are o durata de 40 de zile și nu presupune doar înfrânarea de la anumite alimente, ci și de la gânduri negative.
De asemenea, în această perioadă preoții în îndeamnă pe creștini să se roage mai mult și să ia parte, pe cât posibil, la mai multe slujbe organizate în biserică.
Când începe postul Crăciunului în anul 2023?
Forma actuală a postului Crăciunului a fost stabilită în anul 1166, în cadrul Sinodului Ecumenic de la Constantinopol. Atunci s-a decis ca durata perioadei de abstinență de dinaintea Nașterii Domnului să fie una de 40 de zile. Această hotărâte a venit pentru a uniformiza perioada în care creștinii vremii posteau, pentru că până atunci nu toți credincioșii respectau aceeași perioadă de abstinență.
În 2023, postul Crăciunului începe pe data de 14 noiembrie și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe data de 24 decembrie 2023. În timpul acestor zile de abstinență, în care creștinii nu ar trebui să mănânce produse de origine animală, există și câteva zile de dezlegare la paște. Acestea sunt: 21 noiembrie(Intrarea în Biserică a Maicii Domnului), 25-26 noiembrie, 30 noiembrie(Sfântul Andrei), 3-7 decembrie, 9-10 decembrie, 12 decembrie, 16-18 decembrie.
Tradiții pe care românii le păstrează în postul Crăciunului
Cel mai important principiu pe care se bazează postul este abstinența de la toate alimentele de origine animală. Asta înseamnă că cei care postesc nu au voie să mănânce carne și produse preparate din carne, ouă, pește(decât în zilele în care este dezlegare), lapte, brânză(și derivate).
Prima zi în care Biserica a rânduit dezlegare la pește și produse din pește este data de 21 noiembrie, zi în care este prăznuită Intrarea în biserică a
Maicii Domnului. Oamenii trebuie se știe însă că, dacă zilele de dezlegare cad miercurea sau vinerea, acele zile nu vor mai permite consumul produselor din pește, dezlegarea fiind atunci valabilă doar pentru untdelemn sau vin.În perioada postului Crăciunului există mai multe tradiții, unele variind în funcție de zonele țării. Un obicei destul de important, care este de multe ori ținut în continuare la sate, este tradiția mersului cu icoana în parohii.