Vali Vijelie și Carmen Rusu s-au despărțit, după mai bine de 28 de ani de căsnicie. Vestea a fost dată chiar de soția celebrului manelist, la scurt timp după ce Vali Vijelie a fost surprins de o altă femeie, în miez de noapte. Artistul și bruneta misterioasă au fost surprinși într-un complex rezidențial, potrivit Cancan.ro.
După ce a văzut aceste imagini, Carmen Rusu a avut prima reacție. Soția celebrului manelist a confirmat că relația lor s-a încheiat, iar fiecare este liber să apară cu cine vrea. Carmen Rusu a mărturisit că stă cu Vali Vijelie strict pentru confortul ei financiar, cât și al copiilor.
Femeia a mai specificat faptul că nu își dorește să mai fie contactată și să vorbească despre acest subiect, lucrurile dintre ea și soțul ei fiind clare în acest moment.
„Nu mă mai interesează unde și cu cine apare. Din acest moment, fiecare își vede de viața lui. Eu stau cu el strict pentru confortul financiar al meu și al copiilor mei. De acum, probabil fiecare va merge pe drumul lui și își va face viața.
Pe mine nu mă mai interesează de azi nimic din ceea ce apare. Nu vreau să mai fiu contactată de nimeni. Vreau să se înțeleagă o dată pentru totdeauna că nu mai vreau să am de-a face cu el”, a declarat soția lui Vali Vijelie, pentru Fanatik.
Cum s-au cunoscut Vali Vijelie și Carmen Rusu: „Mama ei nu a fost de acord”
Despre Vali Vijelie și Carmen Rusu s-a scris de multe ori că ar fi fost în pragul divorțului.
„De 27 de ani sunt căsătorit cu Carmen! Ne-am cunoscut în ’90, ea era mică atunci, avea 15-16 ani, eu cântam la un restaurant. Mama ei nu a fost de acord, dar peste șase ani în care nu am păstrat legătura, ne-am întâlnit la un studio de înregistrări. Eu n-am mai cunoscut-o… De atunci am rămas împreună”, a povestit Vali Vijelie, în cadrul emisiunii „În Oglindă”, prezentată de Mihai Ghiță.