Nu mai este mult până când Sărbătorile Pascale ajung în casele românilor, care se pregătesc cum pot mai bine pentru a întâmpina Învierea Domnului cu voie bune și bucate care mai de care mai delicioase, așezate cu drag pe masa de Paște. Printre alimentele care sunt nelipsite în general de pe masa de sărbătoare se numără și carnea de miel, care poate fi gătită în mai multe moduri și care reușește de fiecare dată să le lase gura apă celor pofticioși.

Cu timpul, mielul a devenit unul dintre silmbolurile Paștelui, fiind legat de conceptul de sacrificiu. După ce mielul a fost adoptat de creștini și a căpătat un loc de cinste pe mesele de sărbătoare, acesta a fost asemănat cu Iisus Hristos, care s-a sacrificat pe sine pentru păcatele omenirii.

Cât a ajuns să coste carnea de miel în 2024? Prețul pe kilogram

Oamenii au început deja să analizeze prețurile din piețe și din magazine pentru a cumpăra mielul de Paște la cel mai bun preț. Bineînțeles, prețurile variază foarte tare în funcție de localitatea din care este achiziționată carnea de miel, însă de cele mai multe ori oamenii trebuie să scoată din buzunar între 30 și 35 de lei pentru un kilogram. În multe piețe din București, prețul pentru carnea pe care românii vor să o pună pe masa de Paște pornește de la 32 de lei și poate ajunge chiar și la 50

de lei per kilogram.

Comercianții mai scad puțin din preț în cazul în care cantitatea cumpărată este mai mare. Astfel, clienții care cumpără un sfert sau jumătate de miel vor ajunge să plătească între 30 și 40 de lei per kilogram. Un calcul simplu ne arată că astfel o jumătate de miel poate ajunge să coste lejer între 300 și 400 de lei.

Prețurile sunt mai reduse în supermarket-uri, acolo unde cei care vânează oferte pot să cumpere carnea de miel chiar și cu 25 de lei per kilogram.

Cea mai ieftină variantă pentru consumatori este aceea de a achiziționa mielul viu. În aceste cazuri, prețurile pe kilogram pornesc de la 18 lei și ajung la 25 de lei, în funcție de greutatea totală a animalului.

Citește și: Veniturile românilor nu țin pasul cu cheltuielile. Aproape toți banii se duc pe facturi și mâncare: „Nici vorba de economii. De unde?”

Cu câteva săptămâni în urmă, crescătorii de animale au făcut un apel astfel încât prețul cărnii de miel să nu fie mai scăzut de 24 de lei/kilogram. Inițiativa îi aparține unui crescător de animale din Făgăraș.

„Nu vor mai fi acceptate postările cu cumpărători de miei, care oferă sub 24 lei/kilogram în viu! Cu rugămintea cum apare o postare cu prețul mai mic de 24 lei, urgent un raport pe grup! Poate într-un sfârșit vor înțelege și colegi din celelalte grupuri de oieri, să facă la fel și să ținem prețul

cât mai aproape de cel corect! Cu o floare nu se face primăvară, dar este un semn! Unitate”, a transmis acesta, pe un grup al crescătorilor de animale.