A trecut ceva timp de când Petrică Mîțu Stoian a murit, însă familia regretatului artist nu și-a găsit încă liniștea. Artistul a avut parte de o moarte fulgerătoare, la vârsta de 61 de ani, iar vestea a luat prin surprindere pe toată lumea.
Înainte de a se stinge din viață, Petrică Mîțu Stoian a mers la o clinică de recuperare, pentru a se reface după ce trecuse prin infectarea cu COVID19.
După moartea lui Petrică Mîțu Stoian, pe care familia o consideră suspectă, apropiații artistului au deschis proces împotriva clinicii cu pricina.
„Chiar nu se mai întâmplă nimic, stă dosarul la sertar la procuror și degeaba. Să vedem ce a mai făcut acum doamna avocat, că nu am mai vorbit cu ea de o săptămână. Se tot tărăgănează și așteaptă probabil să se prescrie, să nu iasă adevărul la iveală.
Clinica aceea e sigur vinovată că nu avea medici acolo să verifice pacienții care intră în camera hiperbară, trebuia să aibă medici cum au toate cele din Constanța, Târgu Mureș sau de unde mai este clinică cu cameră hiperbară. Cred că o să mai angajez câțiva avocați din București, că nu știu ce să fac. Văd că au schimbat dosarul de la un procuror la altul, iar aceștia nu colaborează cu avocații și nu vor nimic să facă, stă pe loc și țin acolo dosarul. E o mare nedreptate.
Doamna avocat a mers acolo și a vrut să intre la procuror să discute, iar jandarmii nu au lăsat-o să intre. Vă închipuiți ce situație? Să n-ai voie să discuți, nu știu care e treaba. Nu vor să se afle ce s-a întâmplat, mă gândesc că e ceva politic la mijloc, că sunt mulți implicați acolo la clinica aceea. S-or fi gândit că mortul e mort și tot el e vinovat. Așa se face acum, nu vedeți cum e justiția în ziua de azi. Eu încerc pe toate căile să văd ce mai pot face, să văd dacă mai pot să mai angajez avocați. Acum e al treilea an și nimic, nimic, mută dosarul de la un procuror la altul și nu se rezolvă”, a spus Maria Tărchilă, sora lui Petrică Mîțu Stoian, potrivit Spynews.ro.
Cu ceva timp în urmă, Maria Tărchilă a făcut un apel public la Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, pe care îl ruga să o ajute astfel încât dosarul morții lui Petrică Mîțu Stoian să fie rezolvat cât mai repede.