Totuși, manelistul afirmă că situația nu a fost deloc așa.
Ce a spus Tzancă Uraganu, după ce s-a vehiculat că ar fi fost dat afară de la o nuntă
Tzancă Uraganu a fost invitat să presteze la o nuntă în Huedin, Cluj, dar, conform unor informații, nu și-ar fi finalizat prestația și ar fi fost înlăturat. Manelistul neagă aceste acuzații și susține că nu a existat o astfel de situație, prezentând chiar dovezi sub formă de filmări de la evenimentul respectiv.
Într-un videoclip postat pe TikTok, Tzancă Uraganu explică ce s-a întâmplat la nunta din Huedin. Manelistul afirmă că nu a fost dat afară de la eveniment, ci că cineva ar fi tăiat din videoclip secvența în care el cânta, pentru a lăsa impresia că ar fi existat nemulțumiri.
„Ăsta este live-ul, unde am fost eu dat afară? Este un live pe care l-a preluat un băiat, l-a editat, a băgat el până la sfârșit. Oamenii ăia de acolo au un obicei de a vorbi mult la microfon pentru că ăsta este obiceiul lor”, a spus Tzancă Uraganu, într-un videoclip, pe TikTok.
Artistul îi știa de 12 ani pe cei la care a cântat
Tzancă Uraganu afirmă că a cunoscut persoanele implicate de peste 12 ani și că acestea din Cluj sunt obișnuite să vorbească mult la microfon. El spune că un băiat a postat informații false despre el, dar subliniază că nu are pretenții de la acești oameni, pe care îi consideră irelevanți.
„Îi cunosc de peste 12 ani, sunt oamenii mei, din partea aia din Cluj și ăsta e obiceiul lor să vorbească mult la microfon și a postat un băiat de mine că vorbeau și că m-au dat afară. Nici nu am pretenții de la oamenii ăștia, pentru că sunt inexistenți”, a mai spus manelistul.