Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți an de an la data de 29 iunie. Iată ce lucruri sunt interzise pentru creștinii ortodocși la această dată!
Lucruri interzise de Sfinții Petru și Pavel
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți în aceeași zi deoarece amândoi au fost martirizați la Roma, din porunca împăratului Nero. Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar lui Pavel i s-a tăiat capul.
Iată care sunt lucrurile interzise la această dată pentru credincioși:
- Se spune că femeile nu au voie să mănânce mere până pe 29 iunie. Dacă încalcă această tradiție, se crede că vor supăra sufletele celor trecuți la cele veșnice din familie. După această dată, fetele tinere pot consuma mere, însă femeile vârstnice trebuie să aștepte până la sărbătoarea Sfântului Ilie, pe 20 iulie.
- Pe 29 iunie, nu se spală, nu se coase și nu se lucrează, inclusiv la câmp, deoarece se crede că cei care nu respectă aceste interdicții vor atrage forțele necurate.
Citește și: VIDEO O fetiță a fost smulsă de lângă părinții ei de o girafă într-un parc zoo
- De asemenea, nu este bine să scuturi merii până pe 29 iunie, pentru a evita grindina care ar putea distruge recoltele.
- În tradiția populară se menționează sărbătoarea lupilor. Nu se pun capcane și lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru a fi îmblânziți și pentru a proteja vitele din gospodării.
Rugăciune care se rostește la Sfinții Petru și Pavel
"Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o.
Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.
Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.
Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.
Citește și: Rugăciuni care se citesc de Înălțarea Domnului. Purifică sufletul și ajută la iertarea păcatelor
La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.
Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slava cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.
Ne închinăm Vouă, să-L rugaţi pe Mântuitorul nostru să-i lumineze şi să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoţi şi întregul popor creştin.
Rugaţi-L pe Domnul secerişului să trimită lucrători sârguincioşi în ogorul Tău, pentru ca toţi oamenii de bunăcredinţă să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică.
Slăviţi Apostoli Petru şi Pavel, să ascultaţi rugăciunea noastră, credincioşi încercaţi de cumplite necazuri, să fiţi milostivi şi să îndepărtaţi din viaţa noastră furia duşmanilor porniţi să ne doboare cu orice preţ. Amin!".
Surse: gandul.ro, antena3.ro