Moartea Mioarei Roman nu le-a adus Oanei și surorii sale, Catinca, doar durere în suflet, ci și o mulțime de datorii pe care se pare că le-au moștenit de la mama lor. Mioara Roman avea o datorie la statul român, mai exact la RA-APPS. Este vorba despre o sumă extrem de mare, de 300.000 de euro, provenită din restanțele înregistrate pe parcursul timpului la plata chiriei vilei de protocol în care a locuit cu fostul ei soț, Petre Roman, în perioada în care acesta era premierul României.

În cadrul unei intervenții în cea mai recentă ediție a emisiunii „Follow us!”, de la Kanal D2, avocatul Adrian Cuculiș a explicat cum stă situația și cum le afectează această datorie pe Oana și Catinca Roman. 

[Sursa: Captură YouTube]

„Lucrurile sunt destul de simple. Un singur tip de datorie nu se moștenește.

Daca doamna ar fi fost garantă pentru altcineva, într-un contract de credit, atunci datoria nu se moștenește, pentru că era o chestiune absolut personală. E vorba despre o datorie pe care a avut-o către statul român, către RA-APPS, care te urmărește și după moarte prin moștenitorii tăi, iar punerea în executare a acestei hotărâri poate fi paralizată doar de nedezbaterea succesiunii.

Ea avea poprire pe pensie care, evident, se desființează odată cu decesul doamnei, dar ca să poată fie executată moștenirea ea trebuie să fie dezbătută. Până nu se dezbate moștenirea nicio executare silită nu poate să fie continuată”, a explicat avocatul Adrian Cuculiș, la „Follow us!”

[Sursa: Facebook]

Adrian Cuculiș, sfat pentru Oana Roman după moartea mamei sale: „Trebuie văzut puțin”

În această situație, în care fiicele Mioarei Roman sunt bune de plată, avocatul are un sfat pentru acestea.

Având în vedere că datoria în cauză este una foarte veche, Adrian Cuculiș i-a recomandat Oanei Roman să nu achite imediat suma considerabilă de bani, ci să facă mai multe investigații în acest sens. 

„(n.red. Oana și Catinca Roman) Au scăpat de imobilul pe care îl aveau, dacă există un imobil, și atunci se stinge datoria, dar trebuie văzut puțin. Dacă datoriile sunt foarte vechi care ar putea fi contestate, dacă au fost calculate greșit, pentru că se întâmplă de foarte multe ori ca datoria, extinsă pe un interval foarte mare de timp, să aibă niște hibe. Dacă vrea un sfat ar fi acela să nu plătească pur și simplu, să nu se lase intimidată de o datorie foarte mare până când nu o supune instanței de judecată ca să vadă dacă datoria aceea mai este la acel cuantum sau nu”, a fost recomandarea lui Adrian Cuculiș pentru Oana Roman