Mioara Roman a fost condusă pe ultimul drum luni, 26 februarie 2024, la Cimitirul Reînvierea din Capitală. Familia și apropiații fostei jurnaliste au venit să își ia rămas bun, însă printre ei nu s-a numărat și Marius Elisei, bărbatul cu care Oana Roman a format un cuplu aproximativ 10 ani de zile. Cei doi s-au despărțit definitiv în luna septembrie a anului trecut, iar fostul soț al Oanei Roman și-a refăcut deja viață alături de altă femeie.

Citește și: Oana Roman, primul mesaj după înmormântarea mamei sale! Cine i-a fost alături în aceste momente: „Fără voi aș fi fost acum singură pe lume”

În ciuda despărțirii și a tensiunilor care au existat în trecut, toți au fost surprinși de faptul că Marius Elisei nu s-a prezentat la înmormântarea fostei sale soacre. Mai mult decât atât, Oana Roman și Marius Elisei au locuit o perioadă alături de Mioara Roman.

După ce a fost pus la zid de către internauți pentru că nu a fost la înmormântare, Marius Elisei a postat și primul lui mesaj pe rețelele de socializare. Fostul soț al Oanei Roman nu a făcut nicio referire la funeraliile fostei sale soacre. În schimb, el a postat, chiar în prima zi de primăvară, un mesaj de dragoste pe pagina sa de Instagram.

„Iubirea este floarea cea mai frumoasă din grădina feluritelor virtuți, culoarea cea mai puternică a curcubeului ceresc, mărgăritarul cel mai scump din coroana credinței, cheia care deschide toate

porțile existenței omenești, medicamentul care vindecă toate bolile sufletului și ale trupului”, este mesajul postat de Marius Elisei, la InstaStory.

Marius Elisei și-a refăcut viața imediat după despărțirea definitivă de Oana Roman. El a întâlnit-o pe Gabriela Elena Băcinică în urmă cu aproximativ șase luni de zile, iar de atunci sunt de nedespărțit. În ziua în care Mioara Roman era condusă pe ultimul drum, fostul soț al Oanei Roman a fost surprins în timp ce se plimba alături de iubită. 

Oana Roman, declarații emoționante la 4 zile de la înmormântarea mamei sale: „Am putut să-i ofer până în ultima secundă tot ce a fost mai bun” 

La patru zile de când și-a condus mama pe ultimul drum, Oana Roman a făcut mai multe declarații emoționante pe pagina ei de Instagram. Cu lacrimi în ochi, fiica lui Petre Roman le-a mulțumit tuturor celor care i-au transmis mesaje de încurajare în această perioadă.

Fosta prezentatoare TV a avut doar cuvinte de laudă despre femeia care i-a dat viață, motiv pentru care și-a dorit ca plecare ei din această lume să fie una care să îi aducă cinste. 

„Mama a fost, și este și va rămâne un om absolut fabulos, un om care a lăsat în urmă o moștenire umană, intelectuală, sufletească, probabil unică. Asta e ceea ce rămâne în urma ei, asta e ceea ce va dăinui peste timp despre ea și a fost probabil una dintre cele mai respectate, apreciate, iubite și distinse femei

din această țară și mă mândresc că a fost mama mea și că am putut să-i ofer până în ultima secundă tot ce a fost mai bun. Mama a meritat și a primit tot ce a fost mai bun. A fost iubită foarte mult, îngrijită astfel încât să i se prelungească viața atât de mult cât s-a putut și a fost privegheată și petrecută pe ultimul drum așa cum a meritat, în decență, în frumos, în iubire, într-un mod impecabil și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat puterea să pot face asta pentru ea până în ultima secundă. Închei aici și promit că o să mai revin. Mulțumesc mult tuturor”, a încheiat Oana Roman.