Au trecut mai bine de doi ani de la moartea lui Petrică Mîțu Stoian, celebrul interpret de muzică populară. Artistul a fost plâns de întreaga lui comunitate, de familie, de fani, cât și colegi de breaslă. Unii dintre ei încă nu au pace după moartea subită a celebrului cântăreț și încă încearcă să facă dreptate. Printre persoanele care au suferit după moartea artistului și care încă încearcă să îi ducă mai departe moștenirea se numără Alin Gabriel Matei.
El era considerat „fiul de suflet” al lui Petrică Mîțu Stoian, deoarece l-a descoperit din perioada în care era doar un copil și l-a ajutat să se lanseze în domeniul muzicii populare. Invitat în podcastul lui Alexandru Pătrașcu, tânărul artist a mărturisit că Petrică Mîțu Stoian l-a avertizat cu privire la acest domeniu, încă din perioada în care era în viață. El i-a spus că vor fi mulți artiști care nu îl vor privi cu ochi buni și care îi vor întoarce spatele, ceea ce s-a și adeverit.
Alin Gabriel Matei, despre sprijinul primit din partea Niculinei Stoican: „M-a scuturat și mi-a zis că ăsta e drumul meu”
Alin Gabriel Matei a avut doar cuvinte de laudă la adresa Niculinei Stoican. Artistul a mărturisit că artista i-a fost alături în special după moartea mentorului său, Petrică Mîțu Stoian. Fiul de suflet al regretatului artist a mărturisit că artista l-a ajutat să se ridice și să meargă mai departe pe acest drum.
„Din respect pentru dumnealui și ce a vrut să facă, colegialitate și prietenie, eu n-aș fi vorbit de rău.
Povestea cu doamna Niculina a început după ce domnul Petrică nu a mai fost. Dumneaei a fost singura persoană care m-a ridicat din praf, m-a scuturat și mi-a zis că ăsta e drumul meu, să-i dau înainte”, a mai declarat Alin Gabriel Matei, la podcastul lui Alexandru Pătrașcu.
Declarațiile lui Alin Gabriel Matei vin la scurt timp după ce Niculina Stoican a fost implicată într-un scandal cu colegul ei de breaslă, Constantin Enceanu. Celebra artistă a pierdut procesul pe care Constantin Enceanu l-a intentat împotriva Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”, în urmă cu aproximativ un an. Mai mult decât atât, Niculina Stoican a și demisionat din funcția de manager al Ansamblului Maria Tănase.