Procesul care a pus pe jar lumea interpreților de muzică populară din România stârnește în continuare valuri de reacții. După postarea recentă de pe pagina sa de Facebook, fabula care a trezit diferite suspiciuni în rândul fanilor solistei, Niculina Stoican a venit și cu o reacție concretă cu privire la decizia instanței de judecată.
Niculina Stoican spune că acel calificativ, de la care a pornit tot scandalul, a fost acordat pentru comportament și nici măcar nu ar fi fost acordat de solistă, care la acea vreme era managerul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”, ci
„A primit calificativul bine pentru comportament. Nu i s-a dat calificativul de către mine în calitate de manager. Acest calificativ i s-a dat de către șeful de secție, așa cum este procedura într-o instituție atunci când fiecare angajat este evaluat.
El a primit acest „bine” în fișa de evaluare pentru comportament, nu profesional. El profesional a fost evaluat cu calificativ maxim. El a făcut contestație la fișa de evaluare și la calificativul „bine” pentru comportament. A urmat procedura, s-a încheiat procedura, păstrându-se calificativul pentru comportament”, a explicat Niculina Stoican pentru CANCAN.RO.
Niculina Stoican spune că lucrurile nu vor rămâne așa: „Instituția trebuie apărată”
Niculina Stoican spune că abaterile lui Constantin Enceanu de la solicitările dirijorului au dus la calificativul cu pricina și că totul ține de legislație.
În ceea ce privește decizia magistraților, Niculina Stoican crede că ansamblul o va ataca, „pentru că trebuie să se apere”. Totuși, nu există un răspuns concret în acest sens. Niculina Stoican nu se mai află de ceva timp la conducerea Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”.
„A primit calificativul „bine” pentru că lipsea de la repetiții, pentru faptul că atunci când dirijorul îi cerea să repete, nu mai venea să repete cum cerea dirijorul, etc. Sunt niște parametri care trebuie analizați vizavi de tine profesional și vizavi de tine și de conduita și de modul în care abordezi activitățile de fiecare zi, dincolo de scenă, în cadrul unei instituții. Aici se aplică o legislație pe Codul Muncii, pe Ordonanța 21, pe regulamentul intern, pe Codul Fizic, pe contractul colectiv de muncă.
Aceste puncte sunt aplicate ca legislație în comportamentul pe care tu îl ai în cadrul unei instituții. Domnul Enceanu s-a apărat spunând că nu a fost îndeplinită procedura, nu că el merita alt calificativ. Eu nu mai sunt managerul instituției, acum instituția are manager interimar și rămâne la latitudinea instituției ce trebuie să facă (n.r. dacă atacă decizia). Bănuiesc că vor merge mai departe pentru că instituția trebuie apărată”, a mai declarat interpreta, pentru sursa citată.
În ceea ce îl privește pe Constantin Enceanu, interpretul nu a vrut să intre în prea multe detalii legat de acest subiect, însă a punctat totuși faptul că, colegii săi au văzut cel mai bine ce se întâmpla cu adevărat la repetiții.
„În legătură cu felul în care m-am comportat, cred că ar trebui întrebați colegii mei. Dacă ar fi să vorbesc, ați putea crede că sunt subiectiv. Corect este să fie întrebați colegii mei. În rest, nu doresc să comentez acest subiect”, a fost răspunsul elegant al lui Constantin Enceanu.