Decizia Guvernului de a limita plățile cash a dat un nou avânt teoriilor conspiraționiste despre dispariția numerarului. Trecerea la digitalizare și implicit la plata cu cardul bancar nu îi atrage pe românii care s-au obișnuit să aibă în buzunare bani cash pentru un control mai mare, spun ei.
În același timp, un partid politic cere ca plățile numerar să fie trecute în constituție, în timp ce economiștii și sociologii atrag atenția că banii oamenilor rămân oricum la loc sigur.
„În același timp umblă cu telefonul, cu Google și cu alte chestii, umblă pe calculator și știe toată lumea ce au făcut, dar nu vor să știe statul unde și-au cheltuit trei lei și au luat un covrig”,
Dorința Guvernului de a limita plățile cash pentru a combate evaziunea fiscală a devenit un nou prilej pentru a fi reaprinsă discuția privind monedele digitale, desființarea bancomatelor sau alte teorii privind dispariția banilor. Practic, oamenii vor avea o limită de cheltuieli în numerar de o mie de lei pe zi.
Economiștii atrag atenția că trecerea de la plățile în numerar la cele cu cardul nu va fi ușoară pentru oamenii care o viață întreagă au umblat cu banii în buzunare.
„Având în vedere cât de mulți cetățeni români folosesc cash pentru a economisi sau folosesc cash pentru a rezolva tot felul de probleme, această lege îi va transforma pe foarte mulți dintre cetățenii României în oamenii care încalcă legea, pentru că acolo unde oamenii sunt obișnuiți să își împrumute bani unii altora, bani pe care îi țin
Iar atracția românilor către cash se vede și în cifre concrete.
„Banca Națională a României confirmă faptul că plățile în numerar sunt preferate. La finalul lunii iunie, românii aveau peste 65 de miliarde de lei cash, cu 12% mai mult față de anul trecut”, a transmis Diana Buzea, reporter Kanal D.
Teama românilor de a nu-și pierde banii cash a fost alimentată și de ultimele declarații politice. „Strângere de semnături pentru plățile în numerar, pentru introducerea în constituție a plăților cu numerar”, spunea George Simion.
„Diferența între a păstra cash la tine și a păstra în bancă niște bani pe care tu nu-i îi vezi material, nu-i poți atinge, e o problemă de percepție, percepție care poate fi instrumentalizată ușor de către populiști și politicienii noștri de extremă dreapta”, explică sociologul Ciprian Necula.
În timp ce românii nu se despart de banii de la saltea, Banca Centrală Europeană a făcut noi demersuri către trecerea la un euro digital, iar săptămâna trecută a lansat proiectul pilot.