Exodul creierelor este o boală care decimează România. Două milioane de oameni au plecat peste hotare în ultimii ani, asta înseamnă 20% din totalul forței de muncă. Am rămas fără mulți specialiști în domenii cheie, iar efectele se simt atunci când așteptăm cu orele la spital sau când căutăm un meseriaș, însă este aproape imposibil de găsit oricâți bani am scoate din buzunar.

Hemoragia care ne distruge economia nu se oprește, spun cei de la Banca Mondială.

Începem cu o întrebare: se gândesc tinerii la un job peste hotare?

„Da, m-am gândit la asta, din cauză că aici, în România, e cam greu să îți pui o bază cu salariile de aici și m-am gândit să mă duc în America pentru vreo doi sau trei ani”, spune un student.

Ioana, în schimb, dă glas unor gânduri care ar trebui să devină o prioritate pentru cei cu putere de decizie.

„M-am gândit dacă să o fac sau nu, dar am decis că e mai bine să rămân în țară pentru că eu consider că dacă toți tinerii care au abilități și care vor să schimbe ceva pleacă din țară pentru că în România nu-i destul de bine, atunci cum poate țara asta să se schimbe?”, crede o altă studentă.

Însă nu există măsuri coerente pentru a opri acest exod.

„Locuiesc de 12 ani în Germania. Decizia de a emigra am luat-o exact după absolvirea facultății. Am terminat arhitectura la Cluj iar soțul meu a absolvit facultatea de inginerie electrică și este doctor inginer”, „Locuiesc în statul Colorado, în Statele Unite ale Americii, de aproximativ șase ani. M-am mutat aici în noiembrie 2017, imediat după absolvirea facultății de comunicare și PR”, au povestit românii care au ales să plece din țară.

Banca Mondială estimează că în 2030 populația României ar putea ajunge la 17,8 milioane de locuitori

Românii sunt căutați peste hotare în orice domeniu. Carmen lucrează în Germania în IT: „Am ales să plecăm din România strict din punct de vedere al oportunităților pe care le putem oferi copiilor noștri, atât din punct de vedere educațional cât și din punct de vedere al sănătății.”

Andreea a terminat facultatea de științe din Craiova în 2020. De atunci s-a stabilit la Londra, unde și-a construit o carieră într-o companie americană de comerț online.

„Am în continuare posibilitatea să îmi creez o carieră și este un lucru pe care în România nu-l vedeam atât de ușor îndeplinindu-se, cel puțin nu în perioada în care am plecat eu. Îți dă posibilitatea să te dezvolți ca om, probabil de aici și valul acesta foarte mare de tineri care aleg să părăsească România”,

a explicat românca decizia de a pleca în Anglia.

De departe, sistemul medical din România suferă cel mai mult.

„Lucrez pe postul de asistență medicală de mai bine de șase ani în Germania. Condițiile sunt foarte bune, salariul este unul foarte bun. Dacă aș fi lucrat în România aș fi primit un salariu de trei ori mai mic”, a povestit o altă româncă stabilită în Germania.

În ultimii 15 ani au plecat din țară 2 milioane de români, asta înseamnă aproximativ 20% din forța de muncă, prin urmare societatea îmbătrânește și suferă de pe urma unuia dintre cele mai grave exoduri de creiere din întreaga lume. Banca Mondială estimează că în 2030 populația României ar putea ajunge la 17,8 milioane de locuitori, cu 1,3 milioane mai puțin față de situația din prezent.