Este bucurie mare în familia lui Laurențiu Reghecampf! Corina Caciuc, partenera de viață a celebrului antrenor a devenit mamă pentru a doua oară. Frumoasa iubită a tehnicianului l-a adus pe lume pe cel de-al doilea copil al cuplului. La scurt timp după naștere, Corina Caciuc a postat pe contul de Instagram o fotografie în care îl ține în brațe pe nou născut. Bineînțeles, așa cum era de așteptat, proaspăta mămică a ales să acopere chipul bebelușului, însă a postat un scurt mesaj împreună cu imaginea mult așteptată de urmăritorii cuplului.

„Iubirea mea pentru tine este dincolo de cuvinte”, a scris Corina Caciuc, pe contul de Instagram, în descrierea unei fotografii cu băiatul care a venit de puțin timp pe lume.

Corina Caciuc a născut un băiat! Este al patrulea copil al lui Laurențiu Reghecampf

Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se iubesc de peste doi ani de zile și au devenit deja de două ori părinți împreună.

Din dragostea lor a venit pe lume, cu puțin timp în urmă, un băiețel, motiv foarte mare de bucurie pentru cei doi părinți. Acesta este al doilea copil al cuplului. În data de 19 mai 2022, Corina Caciuc l-a adus pe lume pe Liam, primul fiu pe care îl are împreună cu Laurențiu Reghecampf.

Citește și: Anamaria Prodan, mesaj surprinzător după zvonurile despre logodnă cu Ronald Gavril: „Tot ce crezi că a fost degeaba”

Laurențiu Reghecampf mai are doi fii din căsniciile anterioare. Cel mai mare băiat al său este Luca, care a apărut pe lume în timpul mariajului pe care l-a avut cu Mariana Pfeiffer, prima lui soție, de care a divorțat în anul 2007. Ulterior, antrenorul s-a căsătorit cu Anamaria Prodan, alături de care a avut o căsnicie timp de 15 ani, din care a rezultat Laurențiu Reghecampf Jr. sau Bebeto, așa cum îl alintă cei dragi. Mariajul antrenorului cu impresara s-a încheiat cu foarte mult scandal.