Make-up artistul a reacționat cu indignare, după ce bărbatul cu care și-a împărțit viața a fost condamnat la doar șapte ani de închisoare, deși a încercat să-i ia viața.
Dana Roba își dorește o pedeapsă mai mare pentru soțul ei
În afară de faptul că a fost lovită cu un ciocan în cap în urmă cu un an, Dana Roba a mărturisit că și degetele i-au fost fracturate și a avut nevoie de mult timp pentru a se recupera parțial, deși nu crede că va reuși vreodată complet, din cauza traumei profunde. Acum, ea își dorește să obțină cât mai curând divorțul și custodia celor două fetițe, care nu mai vor să aibă legături cu tatăl lor.
Dana Roba se declară dezamăgită că Daniel Balaciu a primit doar șapte ani de închisoare pentru fapta comisă, considerând pedeapsa prea mică. Ea a mărturisit că a urmat terapie pentru a încerca să depășească acest episod extrem de dureros.
„Mi-a rupt toate degetele, toate au fost rupte și încheieturile mâinilor, doar că Dumnezeu m-a ajutat, am făcut terapie. Tentativa de omor în România. Așa arată. Condamnarea lui în momentul de față este de șapte ani. Îmi doresc din toată inima, repet, ca cei din Parlament să vadă dacă fata lor ar păți așa ceva, ce lege ar da? Ce lege ar da cei din Parlament?”, a spus Dana Roba, pe Instagram.
Ce a mai spus Dana Roba despre Daniel Balaciu
Dana Roba este uimită de faptul că Daniel Baciu se comportă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, în ciuda faptului că i-a provocat răni grave și a fost aproape de a-i lua viața.
Make-up artistul a mărturisit că Daniel Balaciu s-a comportat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși a încercat să o omoare, ceea ce a enervat-o foarte tare. Ea a menționat că în timpul audierilor martorilor a subliniat că nu l-a înșelat niciodată pe Balaciu, adăugând că nu ar fi avut timp și că se teme de Dumnezeu.
„Vreau să vă spun că comportamentul lui față de mine era unul ca și când nu s-a întâmplat nimic. M-am enervat foarte tare, ceva ce nu pot să vă explic. Adică pe bune?! Tu vrei să mă omori și acum te faci că mă pupi și îmi faci cu ochiul?! (…) Au fost audiați martorii (…) Eu nu l-am înșelat niciodată pe Daniel Balaciu și nu am avut timp, în primul rând, și eu am frică de Dumnezeu”, a povestit make-up artistul, zilele trecute, după ce a stat față în față cu Daniel Balaciu, conform Spynews.