Mioara Roman a decedat pe 23 februarie 2024, astfel că nu mai este prea mult timp până când se împlinesc două luni de la moartea acesteia. După suferința provocată de nefericitul eveniment, Oana Roman a trecut prin clipe dificile și a plâns-o pe mama sa, care îi lipsește în fiecare zi.
Recent însă, Oana Roman a visa-o pe mama ei iar acest moment a liniștit-o foarte tare pe vedetă.
În ceea ce o privește pe vedetă, aceasta a mărturisit că și-a găsit liniștea și puterea de a-și continua viața. Mai mult decât atât, Oana Roman spune că este mai puternică ca niciodată și se bucură din plin de punctul din viața sa la care a ajuns.
„Sunt bine, să știi că sunt bine, sunt foarte fericită, sunt foarte mulțumită, sunt liberă, sunt puternică, mă simt foarte bine în viața mea în momentul ăsta, pentru că am ajuns, realmente, la un echilibru cu copilul meu, cu oamenii dragi mie, cu mine în primul rând, cu viața mea, cu munca mea. Am colaboratori extraordinari cu care lucrez de mulți ani și care mi-au devenit cumva și prieteni între timp și sunt bine, chiar sunt bine.(...) Știu că mama ne vede și este fericită că suntem împreună cu toții și faptul că știu că este bine. Am visat-o, e cu mama ei, e cu bunica mea. Erau frumoase, erau elegante, erau fericite și sunt foarte mulțumită și știu că e bine”, a declarat Oana Roman la un post de televiziune.
Oana Roman, convinsă că mama sa o veghează mereu din ceruri: „Îmi dă putere”
La o lună după decesul mamei sale, Oana Roman mărturisea că încă îi simțea prezența celei care i-a dat viață. La acea vreme, vedeta spunea că este convinsă că Mioara Roman o privește din cer, îi poartă de grijă și îi dă putere, la fel cum făcea și atunci când era în viață.
„Eu cred că îmi dă putere în continuare și o să-mi dea tot timpul.