Decizia controversată pe care a luat-o o companie aeriană din Noua Zeelandă! În ultimul timp, mai multe persoane plus size au decis că vor să beneficieze de mai multe locuri în aeronavă, dacă nu pot să încapă în unul singur.
În acest sens a fost lansată și o petiție, însă momentan acest lucru nu a fost implementat. Fără să aibă legătură cu această cerință, o companie aeriană din Noua Zeelandă a luat o decizie inedită.
Decizia controversată pe care a luat-o o companie aeriană din Noua Zeelandă! Călătorii nu se așteptau la asta
O companie aeriană din Noua Zeelandă a decis să îmbunătățească condițiile de siguranță în timpul zborului. Astfel, aceasta a decis să apeleze la bunăvoința pasagerilor.
Prin urmare, pentru a-i ajuta pe reprezentanții companiei, călătorii ar urma să accepte să fie cântăriți.
Citește și: Aterizare de urgență. Avionul a lovit o pasăre
„Cântărim tot ceea ce se află în aeronavă, de la încărcătură, la mese, la bagajele din cală. Pentru clienți, echipaj și bagajele de cabină, folosim greutăți medii, pe care le obținem în urma realizării acestui studiu. Știm că a urca pe cântar poate fi descurajant. Vrem să ne asigurăm clienții că nu există niciun afișaj vizibil nicăieri. Nimeni nu vă poate vedea greutatea, nici măcar noi. Este complet anonimă. Este simplu, este voluntar și, cântărindu-vă, ne veți ajuta să zburați în siguranță și eficient, de fiecare dată”, a declarat Alastair James, specialistul în îmbunătățirea controlului încărcăturii la Air New Zealand, transmite Mediafax.
Pentru ca proiectul să funcționeze, cel puțin 10.000 de persoane trebuie să se lase cântărite
Proiectul de creștere a siguranței în timpul zborului poate să fie desfășurat corespunzător doar dacă iau parte la acesta cel puțin 10.000 de pasageri.
Cei interesați să ajute la îmbunătățirea normelor de siguranță trebuie să știe că procedura se va desfășura la Aeroportul Internațional Auckland în luna iunie. Sondajul urmează să fie demarat la cererea Autorității Aviației Civile.