Pasagerii unui avion au trecut prin clipe de groază. Panica s-a instaurat la bordul unei aeronave în timp ce aceasta ateriza.
Avionul, care aparține companiei Asiana Airlines, ateriza pe aeroportul din Daegu, în Coreea de Sud iar pasagerii sperau să aibe parte de un zbor fără probleme. Acesta efectua un zbor între insula Jeju, situat în largul coastei sudice a Coreei de Sud și se îndrepta spre Daegu.
Pasagerii unui avion au trecut prin clipe de groază. Unul dintre pasageri ar fi responsabil pentru panica din aeronavă
Călătoria a fost una liniștită și lipsită de evenimente până în momentul în care ușa avionului s-a deschis în timp ce avionul se pregătea să aterizeze. În acel moment, pasagerii, care nu conștientizau foarte bine ce se petrece, au început să țipe.
Citește și: Avion în flăcări de la un stol de păsări
Chiar dacă avionul se pregătea să aterizeze pe pista aeroportului, aeronava era încă la o distanță considerabilă de sol. Reprezentații companiei aeriene au declarat faptul că un bărbat în vârstă de 30 de ani, care stătea în apropierea ieșirii de urgență, ar fi deschis ușa aeronavei.
În momentul în care ușa a fost deschisă, avionul se afla la o înălțime de aproximativ 213 metri înălțime față de nivelul solului și mai avea aproximativ 3 minute până să ajungă pe pistă.
12 persoane au fost rănite în urma tragediei din avion
Potrivit informațiilor pe care le-au transmis oficialii companiei pentru presa internațională, avionul a aterizat în siguranță pe aeroportul din Daegu, un oraș aflat la 240 de kilometri la sud de Seul.
La bordul avionului se aflau 200 de persoane, dintre care 194 erau pasageri. În urma panicii care s-a instaurat în aeronavă, 12 persoane au fost ușor rănite, a informat Departamentul de pompieri Daegu.