Toamna nu este neapărat anotimpul preferat al românilor atunci când vine vorba de concedii. Iată însă că, cei care mai au încă zile libere și vor să le folosească înainte de Crăciun, au de unde alege atunci când vine vorba de locuri în care se pot relaxa. Cei care nu vor să cheltuie prea mulți bani sau nu au suficient timp la dispoziție pot oricând să opteze pentru 2 sau 3 zile de distracție și voie bună în mai multe localități din România.

Sibiu

De departe unul dintre cele mai vizitate orașe din țara noastră, indiferent de sezon, Sibiul are foarte multe locuri frumoase, pline de istorie și tradiție, care îi vor cuceri din prima pe turiști. Fosta Capitală Culturală Europeanu, titlul pe care orașul l-a obținut în anul 2007, a făcut ca popularitatea localității să crească semnificativ atât pentru vizitatorii românii, cât și pentru cei din străinătate.

Citește și: Vacanța de Crăciun pentru elevi începe pe 23 decembrie 2024. Câte săptămâni libere au elevii în iarnă?

Toamna este perfectă pentru cei care vor să facă poze memorabile la Podul Minciunilor, ca apoi să se poată bucura de o vizită la Muzeul ASTRA. Zilele călduroase de toamnă le oferă vizitatorilor șansa să se plimbe liniștiți în Piața Mare, pe la Turnul Sfatului sau la Muzeul Brukenthal, care este cel mai vechi muzeu din România și cel mai mare din sud-estul Europei.

Brașov

O altă destinație extrem de populară din țara noastră este Brașovul, unul dintre cele mai apreciate orașe din țara noastră. Situat la poalele munților, localitatea este perfectă pentru un weekend de relaxare sau, de ce nu, de mișcare, pentru că turiștii pot oricând să ia parte la trasee montane.

Printre cele mai vizitate locuri din Brașov se numără: Piața Sfatului, Muzeul Casa Mureșenilor, Muzeul Județean de Istorie, Muzeul de Etnografie, Strada Sforii, Turnul Alb și celebra Biserică Neagră.

Castelul Bran

Castelul Bran, cunoscut în special la nivel internațional drept „Castelul lui Dracula” s-a transformat pe parcursul timpului într-un adevărat simbol al României și al legendelor care pot să îți stârnească fiori pe șira spinării. Obiectivul datează din secolul al XIII-lea, fiind inițial construit drept fortăreață strategică pentru a putea fi controlată Valea Prahovei și Drumul Brașovului către Transilvania.

Destinația este perfectă pentru cei care vor să aibă parte de o lecție de istorie atipică, dar și de poze superbe, pentru că nu doar Castelul Bran este mirific, ci și peisajele care îl înconjoară.